Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis, la 20 decembrie 2004, că neselecționarea atletelor Mihaela Melinte, Ana Maria Țermure și Claudia Iovan in lotul olimpic constituie un act de discriminare, conducerea Comitetului Olimpic Roman (COR) fiind sancționată cu avertisment de către CNCD. Cele trei atlete au fost depistate pozitiv și suspendate pe o perioadă de doi ani. Deși și-au ispășit pedeapsa și au revenit in activitatea competițională, ele nu au mai fost selecționate in lotul olimpic, in baza unei prevederi a Comitetului Executiv al COR, conform căreia un sportiv depistat pozitiv este eliminat pe viață din echipa olimpică. "Din 2003, există Codul mondial antidoping care prevede ca un sportiv găsit dopat pentru prima dată să fie suspendat pentru doi ani, iar la a doua abatere, pe viață. In schimb, Regulamentul intern al COR spune că sportivii găsiți dopați vor fi suspendați pe viață. Intre cele două, mai puternic este Codul mondial antidoping, deoarece prevederile sale sint obligatorii", ne-a explicat Corina Macoveanu, membră a Colegiului Director al CNCD. Judecătorii de la CNCD spun că atunci cind au luat această hotărire au mai ținut cont și de spiritul Jocurilor Olimpice, care intotdeauna iți mai acordă o șansă.

COR ignoră avertismentul

Deși conducerea COR nu mai este aceeași cu cea din 2000, actualul staff al forului olimpic pare la fel de indirjit cind vine vorba de doping. Avertismentul primit de la CNDC nu ii sperie pe membrii COR. "Este dreptul COR de a selecționa echipa olimpică. In momentul acela aveam niște criterii foarte precise de selecție impuse de Comitetul Executiv. Nici acum nu ne-am schimbat optica in ceea ce privește această problemă. Nu ințeleg cum este posibil ca in momentul in care toată lumea este preocupată să găsească soluții pentru combaterea dopingului să apară intervenția caraghioasă a acestui Consiliu. Pentru prima oară, la Atena, am reușit să obținem niște medalii curate și asta ne dorim să se intimple și la Beijing", a declarat secretarul general al COSR, Ioan Dobrescu. Dacă pentru JO de la Atena a mizat pe IAAF și CIO pentru a rezolva situația celor trei atlete suspendate, pentru Beijing, conducerea Federației Romane de Atletism se gindește să apeleze la Tribunalul Sportivilor de la

Citeste si:

Lausanne. "Sper ca noua conducere a COSR să constate absurditatea acestei hotăriri și să o revoce. Acum avem un atu in plus prin această decizie. In caz contrar, vom acționa forul olimpic la Tribunalul Sportivilor de la Lausanne", a declarat președintele FRA, Iolanda Balaș-Soter.

Atletele consultă avocații

Aflată pe lista neagră a COR, Claudia Iovan intenționează să participe la JO de la Beijing. "La Atena am pierdut o mare șansă. Am văzut intrecerea la televizor și sint convinsă că m-aș fi clasat cel puțin in primele 6, dacă nu chiar pe podium. Nu știam nimic de această decizie, dar imediat ce voi avea ceva scris voi merge să consult un avocat. Dacă sint drepturi legale nu voi sta cu miinile in sin. Mi s-a făcut o nedreptate și va trebui indreptată pentru ca la Beijing să nu se mai intimple așa ceva", a declarat Claudia Iovan. Dacă Iovan este decisă să consulte un avocat, Mihaela Melinte este mult mai temperată. După ce cazul ei a făcut atita vilvă, fosta campioană mondială dorește să se detașeze de această problemă. "Ne-am zbătut degeaba, am făcut valuri și nu s-a rezolvat nimic. Mihaela are ca obiectiv in acest an stabilirea recordului lumii și cucerirea titlului mondial. Pentru asta are nevoie de liniște. Pină la Beijing mai sint 4 ani și se pot intimpla multe", a declarat antrenorul sportivei, Teodor Agachi.