Noul sezon nu ii prieste deloc lui Real Madrid. "Galacticii" au pierdut al treilea meci consecutiv in decursul a doar opt zile. Seria esecurilor a in-ceput acum o saptamana, in campionat, cu Celta Vigo si a continuat in Liga Campionilor, la Lyon. Apoi a urmat infrangerea de la Barcelona, 0-1 cu Espanyol, duminica seara.

NERVI

Baietii lui Luxemburgo se plang ca norocul ii ocoleste, iar Pablo Garcia a si gasit solutia: "Cred ca trebuie sa mergem la o vrajitoare". In schimb, Beckham pare sa fi uitat si de victorii, dar si de bunele maniere. Jucatorul lui Espanyol Sergio Sanchez spune ca englezul i-a tras o pereche de palme, la vestiare, la finalul meciului. "In timpul jocului am tusit din intamplare in momentul in care Beckham se pregatea sa execute un corner. Dupa ce l-a executat a venit la mine si a inceput sa ma insulte. Apoi, la vestiare, m-a injurat din nou si m-a si palmuit", a spus Sanchez.

SURPRIZA

Madrilenii se pot consola oarecum cu ideea ca duminica a murit si capra vecinului. Barcelona a fost si ea invinsa, 1-2, la Madrid, de Atletico. In clasament, catalanii au patru puncte, cu unul mai mult decat rivalii de la Real. Dupa trei etape, lider-surpriza este Getafe, care are 7 puncte, ca si La Coruna, dar golaveraj mai bun. Echipa romanilor Contra si Craioveanu a facut spectacol in deplasare cu Alaves, castigand cu 4-3. "Gurita" a fost integralist in partida cu fosta sa echipa, in timp ce Craioveanu a ramas pe banca.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.