Costurile pentru asigurarea securitatii la Jocurile Olimpice din 2012, de la Londra, ar putea ajunge la suma de un miliard de lire sterline, sustine un fost ofiter din cadrul Scotland Yard, Charles Shoebridge, citat de publicatia "The People". "Majoritatea acestei sume va fi cheltuita pe tehnologie, domeniu in care costurile sunt adesea subestimate", a spus Shoebridge.

"The People" noteaza ca organizatorii JO 2012 au decis sa sporeasca masurile de securitate si sa aloce o suma mai mare decat cea de 225 milioane de lire sterline, stabilita initial in acest scop, ca urmare a atacurilor teroriste din luna iulie, de la Londra. "Masurile de securitate vor fi atat de stricte incat va fi mai usor pentru teroristi sa patrunda in sediul MI5 decat in satul olimpic. Am fi norocosi daca securitatea ne va costa mai putin de un miliard de lire sterline", a declarat o sursa din cadrul organizatorilor competitiei din 2012.

Astfel, organizatorii au solicitat ca avioane ale Royal Air Force si elicoptere sa patruleze deasupra zonei in care se situeaza locatiile olimpice, pe o arie de cinci kilometri. De asemenea, trupe SAS se vor afla in permanenta in alerta, iar scafandri dintr-un escadron special vor asigura securitatea pe apa. Satul olimpic se va afla sub monitorizare permanenta pentru prevenirea unor tentative de sabotaj, in timp ce toate aeroporturile, garile, porturile si statiile de autobuz vor fi supravegheate de politisti care se vor afla inclusiv in avioane.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.