Evenimentul s-a produs vineri seara, cand antrenorul-jucator Ovidiu Stanga a avut "nefericita" idee de-a vedea ce mai fac jucatorii sai in cantonament din Lunca Jiului. Si i-a gasit pe Apetrei, Garla si Ciobanu intr-o stare euforica de netagaduit si cu cateva sticle goale de vin ascunse sub pat. "Invitati" de Stanga sa plece unde-or vedea cu ochii, doi dintre ei asteapta, totusi, verdictul Consiliului de Administratie, care va cerceta cazul abia maine. Apetrei, stiindu-se cu musca pe caciula, fiind si un recidivist (de la Jiul a fost exclus pe acelasi motiv!), si-a luat talpasita chiar a doua zi, adica sambatata. Auzind suporterii de o asa isprava, au dat buzna la cantonament si i-au balacarit pe jucatori in mult prea dulcea limba olteneasca. Ca sa se stinga spiritele, au fost chemati jandarmii.


Despre intamplarea cu pricina, Silvian Cristescu, unul din oficialii clublui, a sustinut ca suporterii "venira sa vada noile tricouri ale Universitatii". I-auzi braul! Si cum le stateau jandarmilor noile tricouri, domnule Cristescu? Mai grav este, daca poate fi ceva mai grav, ca nu doar cei trei sunt declarati prieteni de-ai lui Bachus, ci si alti jucatori, dar acestia sunt protejati, spun gurile rele, de patronul clubului, Adrian Mititelu. Abordat telefonic, Adrian Mititelu ne-a declarat ca el nu protejeaza pe nimeni si ca n-ar fi vorba de trei jucatori prinsi beti, ci de doar doi, mai putin Ciobanu, si ca va cerceta toata tarasenia asta de care el personal a luat cunostinta din relatarile presei.

"Am avut un eveniment in familie si am aflat si eu din presa ce s-a intamplat. Vom face cercetari si vom lua o decizie marti, in Consiliul de Administratie. Cea mai mare pedeapsa va fi excluderea pe o perioada de un an si jumatate".