La Casa Fotbalului, FRF si Samsung Electronics au semnat ieri un contract de sponsorizare pe un an. In urma acestei actiuni, Cupa si Supercupa Romaniei vor purta numele concernului sud-coreean.

Documentele necesare au fost parafate ieri de catre presedintele FRF, Mircea Sandu, si de office managerul Samsung in Romania, Jae Cheon Park.

CONTRIBUTIE

Pe langa sponsorizarea celor doua competitii interne, Samsung, impreuna cu distribuitorul sau, Genco Trade, sponsorizeaza si Centrul National de la Mogosoaia, oferind echipamente electronice si electrocasnice. Intrebat care este valoarea contractului, Mircea Sandu a precizat: "Este un contract consistent, bun pentru FRF, cu o suma considerabila, o parte a sponsorizarii fiind in bani, iar alta in produse".

EXPERIENTA

Citeste si:

Concernul asiatic sustine o mare diversitate de evenimente sportive, de aproape doua decenii, printre care Jocurile Olimpice si cele Asiatice.

Samsung este partenerul oficial al Confederatiei Asiatice de Fotbal (AFC), organismul care conduce fotbalul de pe acel continent, iar din luna iunie a devenit si sponsor al campioanei en-titre a Angliei, Chelsea Londra. Contractul dintre sud-coreeni si gruparea patronata de Roman Abramovici se intinde pe o perioada de 5 ani.

MUTU S-A AUTOCARACTERIZAT

Presedintele FRF s-a pronuntat in legatura cu razboiul iscat intre Adrian Mutu si reprezentantii Generatiei de Aur. Nasu’ a adoptat o pozitie diplomata, preferand sa nu se plaseze de nici o parte a baricadei. "Fara sa-i dau dreptate lui Mutu, si eu sunt de acord ca e putin exagerata titulatura de Generatia de Aur, chiar daca echipa nationala din perioada 1990-2000 a realizat cele mai mari performante. Mai mult m-a surprins reactia lui Adrian Mutu vizavi de generatia actuala. Probabil ca a fost influentat de ce s-a scris prin ziare si s-a autocaracterizat." Despre actuala generatie, Mutu a zis ca e una de "ratati".