Implinit din nou pe plan personal, prin casatoria cu dominicana Consuelo Mates Gomez, Adrian Mutu se poate realiza si pe plan profesional la Juventus Torino. Echipa care l-a achizitionat in iarna, dupa ce a fost aruncat ca o masea stricata de Chelsea pentru ca s-a dopat, este decisa sa-l puna pe Mutu in valoare. Iar cel mai mare aliat al romanului este antrenorul Fabio Capello, cel care a insistat pe langa seful Luciano Moggi sa i-l aduca pe "Briliant".

"Mutu este un jucator care a venit aici pentru a ramane, nu pentru a fi dat la schimb. Un alt jucator care mi-ar parea rau sa plece este Zalayeta, un profesionist desavarsit. Am o afectiune pentru amandoi", au fost cuvintele lui Fabio Capello la reunirea lotului juventin, semn ca nici macar omnipotentul Luciano Moggi nu se poate atinge de favoritul sau.

De cand a ajuns la Juventus, Mutu a fost mai mereu prezent in paginile ziarelor din peninsula, care nu ii dadeau nici o sansa de a ramane pe "Delle'Alpi". El a fost considerat mai mereu o veritabila moneda de schimb, pe care sefii clubului torinez o puteau utiliza la achizitia de noi jucatori, in special a romanului Cassano. Toate zvonurile au avut la baza problemele pe care Mutu le-a avut cu Chelsea, grupare care nu accepta transferul gratis al romanului.

Moggi confirma

Citeste si:

Pastrarea lui Mutu in lotul alb-negrilor a fost confirmata si de directorul general Luciano Moggi, cel care a considerat ca echipa sa a avut o campanie de achizitii foarte buna. "Aceasta echipa a castigat campionatul avand cel mai bun atac si cea mai buna aparare. Acum i-am luat pe Mutu in ofensiva, pe Giannichedda la mijloc si pe Kovac si Chiellini in aparare. As putea spune ca echipa este deja gata", a precizat Moggi. El a asigurat presa ca in nici un caz nu va fi achizitionat Cassano si ca, daca se va mai face vreo achizitie, cel transferat va fi fie fundas, fie mijlocas.

Juve isi cunoaste rivalii

Pentru viitorul sezon, campionii Italiei si-au fixat deja obiectivele: pastrarea titlului si un parcurs cat mai lung in Liga Campionilor. Antrenorul Capello a dezvaluit si care sunt rivalele echipei sale in demersul ei: " E bine ca fata de anul trecut am la dispozitie toti jucatorii importanti inca de la debutul pregatirilor. Principalele adversare pentru titlu vor fi echipele milaneze. AC Milan va incerca sa-si ia revansa pentru sezonul trecut, iar Inter si-a propus intotdeauna cucerirea titlului", a spus Capello. In opinia lui, cele mai tari echipe din Liga Campionilor, de care Juventus trebuie sa treaca daca vrea sa triumfe pe plan continental, sunt Chelsea si Barcelona.