Dupa ce, pana nu de mult, internationalul Ionel Ganea (foto) sarise la gatul fostului selectioner Ladislau Bölöni, acuzandu-l ca facea echipa dupa interese obsure, zilele trecute, "Ganezul" a avut un atac la fel de furibund la adresa lui Victor Piturca. Acesta l-a acuzat pe antrenorul Nationalei ca impacarea dintre el si Giovanni Becali ii va costa pe multi dintre jucatorii romani talentati, care nu vor mai fi selectionati. Printre cei vizati se afla inclusiv Ganea, care s-a aratat extrem de dezamagit ca nu a mai primit nici un semn din partea conducerii FRF si nici a lui Piturca.

Jucatorul lui Wolverhampton simte ca nu mai intra in vederile selectionerului, chiar daca nu mai are probleme medicale. "N-am mai fost cautat de nimeni de la lot si nu cred ca voi mai fi convocat. Sunt alte interese acum, dupa ce Victor Piturca s-a impacat cu Ioan Becali", a declarat atacantul roman, acuzand viitoarele "bisericute", dar mai ales interesele care vor guverna la echipa nationala, acolo unde vor trebui convocati jucatori ce se afla sub contract cu firma de impresariat "Becali & Popescu".

Totusi, Ionel Ganea se consoleaza: "Sunt fericit ca sunt sanatos si pot sa ma antrenez iarasi la capacitate maxima. Problemele de la picior mi-au trecut, iar in cantonament am facut si cate trei sedinte pe zi!". Internationalul roman crede, de asemenea, ca nu mai intra in planurile de reconstructie a "Nationalei", dar ii ramane, totusi, recunoscator lui Victor Piturca pentru faptul ca l-a promovat la lot, in 1999, perioada dupa care Ganea a intrat in cea mai buna perioada a carierei sale.