Negocierile dintre patronul Stelei, Gigi Becali, si tehnicianul Gheorghe Hagi nu au dat nici un rezultat, iar "Regele" s-a ridicat de la masa spunandu-i finului sau: "Gigi, cauta-ti alt antrenor!". Tratativele au avut loc in noaptea de luni spre marti, in vila latifundiarului din Pipera. Incepute la ora 21, discutiile s-au intins pana dupa miezul noptii, deoarece patronul Gigi Becali nu intelegea de ce nasul sau refuza sa preia echipa din Ghencea. "Sincer, nici la aceasta ora nu stiu de ce m-a refuzat Hagi! Am stat patru ore cu el ca sa aflu motivul.

Am vorbit si eu cu oameni de fotbal si am dedus ca Steaua a ajuns la un nivel destul de inalt si orice antrenor are nevoie de o echipa cu care sa porneasca mai de jos!", a spus Becali. Logic, insa, pretentiile "Regelui" au fost cele care l-au lasat fara replica pe Becali. Hagi a cerut un salariu de 300.000 de euro pe an, un buget anual de cinci milioane de euro si transferuri de alte cinci milioane de euro. Lasat balta de nas, Becali si-a indreptat atentia spre fostul antrenor, Walter Zenga.

"Acum puteam face o reparatie morala. Eu cred ca va accepta pentru ca e munca lui si este normal sa asigure continuitatea in Liga Campionilor. Nu este nimic sigur, suta la suta, veti vedea ce va fi daca va refuza, dar eu cred ca Zenga va accepta. Eu il vreau inapoi, jucatorii il vor, publicul il vrea, asa ca nu vad vreo problema", a spus latifundiarul din Pipera, care nu a reusit sa vorbeasca la telefon cu italianul dupa ce a fost refuzat de Hagi.

Becali a spus ca nu regreta ca l-a indepartat pe Zenga de la echipa pentru ca Steaua si-a atins astfel obiectivul, castigand campionatul. In cazul in care Zenga s-ar intoarce, Becali nu pare dispus sa-i faca contract italianului. "Noi ne-am despartit prieteni si a vazut ca mi-am tinut promisiunile fata de el". Patronul stelist a amanat discutiile cu Dorinel Munteanu in vederea prelungirii contractului, pana dupa negocierile cu Walter Zenga.

Citeste si:

Nu vreau sa vorbesc acum despre Dorinel Munteanu. Daca spune Zenga ca il vrea bine, daca nu, pleaca!", a spus Becali. Fostul secund al Stelei si prieten al lui Zenga, Massimo Pedrazzini, a dat de inteles ca tehnicianul italian ar dori sa revina la gruparea din Ghencea. "Steaua este in inima lui Walter si nu cred ca o sa refuze", a spus Pedrazzini. Zenga, insa, este nehotarat fiindu-i prea greu sa uite ca a fost dat afara de la echipa cand se afla pe primul loc.

In plus, Zenga s-a aratat extrem de deranjat de declaratiile facute de actualul tehnician, Titi Dumitriu, care a spus ca nu italianul a castigat campionatul. Suparat, Zenga a vrut sa-i trimita un SMS dur lui Dumitriu, dar, din greseala, i-a trimis mesajul presedintelui Mihai Stoica, spre amuzamentul patronului Gigi Becali.