Echipa Steaua Bucuresti a urcat sase locuri fata de luna trecuta in clasamentul mondial al cluburilor, dat publicitatii marti, la Wiesbaden, de Federatia Internationala de Istorie si Statistica a Fotbalului (IFFHS), ajungand pe pozitia 73, cu 128 de puncte. Echipa Dinamo Bucuresti a urcat 31 de locuri, aflandu-se pe pozitia 133, cu 100 de puncte, la egalitate cu formatiile Cagliari (Italia) si Curitiba (Brazilia). Echipa Otelul Galati a coborat 18 locuri in clasamentul cluburilor, aflandu-se pe pozitia 289, cu 68,5 puncte, la egalitate cu formatia egipteana Al Ismailia.