"Nu m-am inteles cu domnul Copos. Situatia este la fel de confuza ca acum o luna. Baza de pregatire ProRapid nu este a Rapidului, actinunile nu sunt libere si eu nu pot semna cand nu sunt sigur pe ce semnez. Oricum, contractul dintre mine si domnul Copos a expirat pe 31 septembrie. Trebuie sa fiu foarte atent, nu pot investi in continuare pana nu va fi ceva concret, nu ma joc cu milioanele de euro. Situatia il depaseste pe domnul Copos. Stiti cum e vorba aceea, vrei sa zbori si nu poti", a spus Taher, care a completat ca nu l-a actionat in judecata de George Copos.


Fathi Taher sustine ca oficialii aflati in vara in conducerea clubului sunt responsabili pentru salariile exagerate oferite jucatorilor care au fost transferati la inceputul sezonului: "Cunosc situatia actuala din lume si de la Rapid. Trebuie sa se reduca neaparat salariile. Conducerea de atunci a clubului a gresit ca a dat asemenea salarii. Domnii Zotta si Sichitiu parca au dat acesti bani din buzunarul lor. Au dat salarii foarte mari la unii jucatori care nu merita, s-au semnat contracte de 40.000 de euro pe luna".

Preluarea pachetului majoritar de actiuni al clubului Rapid de catre Fathi Taher de la George Copos trebuia sa se finalizeze in aceasta toamna, dar din motive necunoscute partile nu s-au mai inteles. Pe data de 25 martie, Fathi Taher ajunsese la un acord cu George Copos pentru cumpararea pachetului majoritar de actiuni al clubului Rapid, tranzactie in urma careia Copos urma sa devina actionar minoritar in cadrul clubului. Acesta din urma a declarat in nenumarate randuri ca nu se mai ocupa de Rapid deoarece nu mai conduce clubul.