Dupa ce Curtean a egalat, Dubarbier a adus victoria celor din Gruia in ultima secunda a partidei.
Dupa golul de 1-0 al lui Gabi Muresan, CFR Cluj s-a retras in propria jumatate, unde a fost efectiv asediata de adversari. Paszkany vrea sa-l demita pe antrenorul sau.
Elevii lui Maurizio Trombetta au inceput meciul decisi sa recupereze din distanta care o separa pe CFR de rivalele la titlu.
Clujenii au mizat in special pe agilitatea si forta lui Kone in avanposturi, in fata unei echipe care se zbate in zona retrogradarii.
Trombetta nu a mai mizat pe Eugen Trica, deja transferat la Anorthosis Famagusta pentru 200.000 de euro, si l-a titularizat pe argentinianul Sixto Peralta.
Primele minute ale partidei au fost insa haotice, clujenii dominand steril, fara a ameninta direct poarta lui Stetca.
Dubarbier s-a agitat mult, dar inutil, in timp ce Kone nu a beneficiat de nicio minge utila. De partea cealalta, adversarii clujenilor au replicat prin Curtean.
Mijlocasul selectionat de Victor Piturca pentru trialul din aceasta saptamana le-a dat emotii celor de la CFR.
Thriller în Gruia
CFR Cluj a castigat greu, cu 2-1, meciul cu Gaz Metan, iar scaunul lui Trombetta se clatina serios.
Sursa: Adevarul
Adevarul - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Thriller în Gruia":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
