Antrenorului FC Vaslui, Viorel Moldovan, a declarat, miercuri, pentru NewsIn, ca respecta clubul din Giulesti pentru perioada in care a activat ca jucator sub Grant, insa va veni sa invinga gruparea pregatita de Jose Peseiro

"Nu e cel mai dificil meci al meu la Vaslui, e doar un meci foarte important. Venim dupa o perioada foarte buna si trebuie sa legam aceste patru victorii consecutive. M-am simtit bine in Giulesti, acolo unde am luat doua Cupe ale Romaniei si am ajuns in sferturile Cupei UEFA. Am trait la Rapid momente pe care nu le voi uita, respect clubul si suporterii, dar sentimentele le am pana la un punct, vin sa inving in Giulesti. Stiu ca ei au unele probleme in conducere, dar vad ca jucatorii au depasit aceste impedimente si au avut rezultate in ultimul timp", a spus Moldovan.

Antrenorul a explicat evolutia si rezultatele bune pe care le-a obtinut de cand a venit pe banca echipei moldave: "Le cer mereu jucatorilor maxima seriozitate, indiferent de adversar. Jucatorii trebuie sa fie responsabili si sa-si respecte mereu meseria. La noi, cand iti iei viteza, iti pierzi capul, dar sper ca jucatorii mei sa ramana in continuare umili si in acelasi timp optimisti. Eu vreau mereu sa jucam spectaculos, sa joacam fotbal, nu din intamplare".

Fostul international a fost numit la inceputul lunii noiembrie noul antrenor al echipei FC Vaslui, iar de atunci a inregistrat patru victorii consecutive, doua in campionat si doua in Cupa Romaniei.

Viorel Moldovan spune ca Lucian Burdujan va fi in teren cu Rapidul, atacantul neavand in contractul de imprumut o clauza care ii interzice sa evolueze impotriva echipei din Giulesti: "Burdujan va juca, nu este nicio problema cu el, nu are nicio clauza in contract ca nu poate juca".

Atacantul Lucian Burdujan a fost imprumutat in aceasta vara de Rapid la echipa patronata de Adrian Porumboiu in contul trecerii in Giulesti a fundasului Stefan Mardare.

Tehnicianul moldovenilor a mai afirmat ca nu se va mai baza pe serviciile mijlocasului Marian Aliuta pe acest final de an: "Aliuta e accidentat, dar el are unele probleme cu conducerea clubului, sa vedem cum le va rezolva. Oricum, el nu intra in calculele mele pentru acest final de tur".

Partida Rapid-FC Vaslui, contand pentru etapa a 16-a a Ligii I, se va disputa, sambata, 22 noiembrie, de la ora 21:00, pe stadionul Giulesti-Valentin Stanescu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.