Clubul italian Chievo Verona, la care este legitimat si fotbalistul roman Bogdan Patrascu, l-a demis, marti, pe antrenorul Giuseppe Iachini si l-a inlocuit cu fostul tehnician al Parmei, Domenico Di Carlo, informeaza NewsIn.

Formatia promovata in acest sezon in Serie A a pierdut cu 0-3 meciul de duminica impotriva lui Palermo, iar in clasament este pe locul 18 dupa 10 etape.

"Chievo Verona anunta ca antrenorul Giuseppe Iachini a fost demis din functia pe care o ocupa. Tehnicianul care se va ocupa in viitor de club este Domenico Di Carlo", se arata intr-un comunicat al gruparii italiene.

Di Carlo a fost demis de la Parma in luna martie a acestui an, cu putin timp inainte ca echipa sa retrogradeze din Serie A.

Chievo, care a ajuns in preliminariile Ligii Campionilor in 2006, a petrecut un sezon in Serie B, retrogradand la finalul sezonului 2006/2007.

O alta echipa din prima liga, Bologna, l-a demis luni pe Daniele Arrigoni, care a fost inlocuit cu Sinisa Mihajlovic, care a fost secund la Internazionale Milano.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.