Presedintele Federatiei romane de Box, Rudel Obreja, a declarat, sambata, agentiei NewsIn, ca Lucian Bute a meritat victoria in fata lui Librado Andrade, adaugand ca pugilistul roman a castigat 10 din cele 12 reprize ale meciului.
"Meciul a fost unul exploziv si cu mare incarcatura. Pentru Lucian a fost cu siguranta cel mai dificil meci al carierei sale. A fost un meci cum rar vezi, chiar si aici peste Ocean. In ultima repriza s-a intamplat un lucru, Lucian a fost foarte obosit pe final. Dupa parerea mea si a specialistilor de aici, Bute a castigat 10 reprize din 12. Adversarul s-a pastrat doar pentru ultima repriza. De altfel, el a si declarat la finalul meciului ca nu il putea invinge pe Bute decat prin KO", a spus Obreja.

Oficialul FRB a explicat si momentul controversat din ultima repriza, atunci cand arbitrul intalnirii l-a numarat pe Bute dupa ce a fost trimis la podea de Andrade: "Ne-a fost teama, a fost un moment delicat, dar din fericire a durat doar 4-5 secunde. Era nedrept daca se intampla asa ceva. Exista regulament la box, sportivul care isi trimite adversarul la podea trebuie sa se duca in coltul neutru. Arbitrul a pierdut cateva secunde pentru ca mexicanul a venit in centrul ringului. Cat timp l-a trimis in coltul neutru, numaratoarea s-a oprit, si de aici toata controversa. Arbitrul a procedat regulamentar". M exicanul Andrade si staff-ul sau au contestat decizia arbitrului din ultima repriza, atunci cand Lucian Bute a fost trimis la podea si nu s-a dat KO.

Pugilistul Lucian Bute l-a invins la puncte, sambata dimineata, pe mexicanul Librado Andrade si romanul si-a pastrat astfel centura de campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, in cadrul unui meci in care ambii pugilisti au facut cunostinta cu podeaua.

Toti cei trei arbitri ai meciului de la Montreal l-au vazut castigator pe Lucian Bute, care a inceput bine meciul, a dominat, iar in repriza a 10-a l-a trimis la podea pe Andrade, mexicanul aflandu-se pentru prima data in cariera sa in aceasta ipostaza.

Andrade a trecut cu bine peste acest moment, a rezistat loviturilor si, mai mult, in repriza a 12-a (ultima) l-a trimis si el pe Bute la podea dupa o serie de lovituri. Romanul a fost numarat pana la ultimele secunde si a fost salvat de gongul final.

Aceasta a fost cea de-a 23-a victorie pentru Lucian Bute la profesionisti, pugilistul roman pastrandu-si astfel titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.