In cele 8 luni, ne-au precizat specialistii, au fost efectuate cercetari in 10 dosare penale cu privire la acte de coruptie comise cu ocazia incredintarii unor licitatii publice, fiind deferite parchetelor 19 persoane, pentru savarsirea a 25 de infractiuni.

"Comparativ cu perioada similara a anului 2006, se constata o scadere cu 9,09% a numarului de dosare solutionate, dar in acelasi timp se inregistreaza cresteri in ceea ce priveste numarul persoanelor cercetate si al infractiunilor comise, fapt ce denota un mai mare grad de complexitate a cauzelor investigate. In toate aceste cazuri, formatiunile specializate ale Politiei Romane s-au sesizat din oficiu, ori ca urmare a formularii unor denunturi de catre persoane nemultumite de modul in care diversi functionari publici isi exercitau atributiunile de serviciu", ne-au declarat anchetatorii. Valoarea totala a prejudiciilor cauzate este de 7.153.599 lei, suma din care s-a reusit recuperarea a doar 1.119.281 lei.
Pentru ca situatia sa nu scape de sub control, in aceeasi perioada, oamenii legii au desfasurat activitati pentru descoperirea ilegalitatilor comise in cadrul institutiilor si al autoritatilor publice. Controalele au vizat administrarea resurselor, fiind puse in evidenta numeroase situatii in care factorii cu atributii de coordonare a activitatii de profil, prin savarsirea unor infractiuni de serviciu (distincte faptelor de coruptie), au gestionat in interes propriu sau de grup fondurile existente, in cursul efectuarii unor achizitii publice. Prin aceste manopere s-a influentat negativ calitatea serviciilor prestate in interesul cetatenilor.
Astfel, au fost solutionate 73 de dosare penale, in care au fost cercetate 259 de persoane, sub aspectul savarsirii a 364 de infractiuni. Dintre cazurile rezolvate, 41 s-au solutionat prin inceperea urmaririi penale, un dosar a fost declinat in favoarea DIICOT si 31 au fost trimise Parchetului.

Metoda cererilor de oferta

Principalele modalitati de savarsire a infractiunilor in cursul realizarii achizitiilor publice, constatate in cursul investigatiilor, fac referire la fragmentarea unui contract de achizitie publica in mai multe contracte. Scopul, spun politistii, este acela de a evita depasirea plafonului valoric de la care s-ar impune organizarea unei licitatii publice deschise sau restranse. Astfel, se prefera adoptarea metodei cererilor de oferta, care da posibilitatea autoritatii achizitoare sa trimita invitatii de participare unor firme agreate. Au existat si situatii cand s-a realizat incredintarea de contracte prin procedura negocierii cu o singura sursa, pana la abrogarea OUG 60/2001 - respectiv negociere fara publicarea unui anunt de participare, conform OUG 34/2006. In astfel de cazuri, cei implicati au invocat "extrema urgenta", facand referire la aparitia unor evenimente imprevizibile si care nu se datoreaza autoritatii contractante. La fel s-a procedat si la prelungirea in mod nejustificat a contractului in conditiile in care cauza de forta majora a incetat. Nici aici nu s-a luat in calcul organizarea unei noi proceduri de achizitie.

In cursul cercetarilor, politistii au descoperit si ca s-a recurs la divulgarea de catre unii membri din comisiile de selectie, anterior depunerii ofertelor, a unor date tehnico-economice catre un anumit candidat, care este astfel avantajat fata de ceilalti. Scopul poate fi intuit lejer: inlaturarea concurentei.

Falsuri pentru atribuirea directa

Citeste si:

Atribuirea directa a contractului unei societati in care au interes persoanele cu functii de conducere din cadrul autoritatii contractante sau membrii comisiei desemnate la nivelul acesteia (caz in care se depun in fals la dosarul de achizitii declaratii de interese) este una din metodele de fraudare. Nu se mai desfasoara vreo procedura si totul se termina cu intocmirea formala, in fals, a dosarului de achizitie publica, uneori ulterior efectuarii de plati si livrarii bunului, prestarii serviciului sau executarii lucrarii.
Potrivit legii, in astfel de cazuri, dupa efectuarea unor prime cercetari, politistii au intocmit Parchetelor propuneri de declinare a competentei in favoarea acestei structuri. "In unele cazuri, in functie de cuantumul prejudiciului constatat sau de calitatea persoanei anchetate, dosarele au fost inaintate Directiei Nationale Anticoruptie pentru continuarea si definitivarea cercetarilor", ne-au precizat anchetatorii din cadrul Politiei Romane.

Pentru prevenirea si combaterea ilegalitatilor comise in acest domeniu, ofiterii specialisti desfasoara o serie de activitati pentru depistarea cazurilor de incalcare a prevederilor legale cu ocazia derularii procedurilor de achizitii publice.

"De asemenea, pentru realizarea unei mai bune probatiuni in cursul actelor premergatoare efectuate in dosarele penale instrumentate pe aceasta linie, dar si in vederea realizarii preventiei in domeniu, s-a colaborat cu principala institutie de reglementare si supraveghere a sistemului de achizitie publica, Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice. In acest sens, au fost initiate demersuri de catre IGPR pentru incheierea unui protocol de colaborare cu autoritatea", au mai spus politistii.