Principalul competitor pentru Nokia N95 pe piața americană este iPhone de la Apple
Principalul competitor pentru Nokia N95 pe piața ...
Cel mai mare producător de telefoane mobile din lume are toate motivele să nu fie mulțumit de vanzările din SUA, unde are o cotă de piață de numai 15%, spre deosebire de 45% in Europa și peste 55% in India

Viața ca lider pe piața de telefoane mobile este cat se poate de interesantă dacă stai și analizezi rezultatele financiare. Compania finlandeză a vandut peste o sută de milioane de telefoane mobile in toată lumea in prima jumătate a acestui an, la care se conturează vestea unor profituri-record pentru acest an.

Cum era de așteptat, acțiunile companiei se află la cea mai ridicată cotă din ultimii ani. Numai in India, una dintre piețele cu cea mai rapidă dezvoltare din lume, Nokia are o cotă de 55%, față de cele 45 de procente deținute in Europa. Motiv de bucurie pentru conducerea companiei, pentru că studiile arată că, in India, șase milioane de oameni iși cumpără un prim telefon mobil in fiecare lună. Calculele sunt de prisos!