'Ca investitor pe piata imobiliara constanteana, perspectiva mea este diferita de cea a autoritatilor locale, pentru ca ele au vazut in timp cum evolueaza aceste lucruri, o crestere mare a prezentei investitorilor si a dezvoltarii de proiecte. Experienta noastra in Constanta a inceput inca din anul 2001, avem deja cinci ani in zona si avem anumite strategii de dezvoltare, iar faptul ca suntem prezenti cu proiecte si in alte orase mari ale tarii ne da posibilitatea unei comparatii intre diverse zone. De aceea pot spune ca, dupa Bucuresti, Constanta este numarul unu',a spus presedintele Impact intr-o discutie despre investitiile viitoare pe litoralul romanesc, premisele si orientarile de dezvoltare urbana ale acestei zone.

Potrivit viceprimarului municipiului Constanta, Nicolae Nemirschi, autoritatile locale constantene gandesc intr-un spirit metropolitan, iar in dezvoltarea orasului trebuie tinut seama de doua elemente foarte importante, care vor schimba destinul orasului: autostrada si centura de ocolire.

'Municipalitatea constanteana considera proiectul de constituire a unei zone metropolitane unul prioritar. Deja a fost semnat un acord de colaborare cu cei 14 primari din localitatile satelit si in prezent se elaboreaza un studiu de oportunitate, care sa releve principalele zone de interventie si totodata sa schiteze strategia de dezvoltare a viitoarei zone metropolitane. Sunt convins ca in cel mult un an, zona metropolitana Constanta va exista si din punct de vedere formal. Din viitoarea zona metropolitana fac parte, alaturi de municipiul Constanta, orasele Navodari, Eforie, Ovidiu, Basarabi, Techirghiol, si comunele Cumpana, Valul lui Traian, Agigea, Tuzla, Poarta Alba, Corbu, Lumina si Mihail Kogalniceanu', a subliniat Nicolae Nemirschi.

De altfel, autoritatile locale cred ca proiectul zonei metropolitane a condus automat la reconsiderarea planului urbanistic general al municipiului Constanta. O data cu realizarea autostrazii si a centurii de ocolire nord-sud a orasului se va extinde intravilanul pana la viitoarea centura. De asemenea, comunele si orasele adiacente ce vor apartine zonei metropolitane isi vor reconsidera si ele planurile urbanistice generale. Se are in vedere ca dezvoltarea sa se faca conform planului urbanistic general, coloborat cu celelalte planuri urbanistice generale, astfel incat, la limita unui rezidential din Constanta sa nu existe ferma de animale.

In ceea ce priveste finantarea proiectului zonei metropolitane in care sunt incluse proiectele imobiliare rezidentiale, de birouri, comerciale si industriale, viceprimarul Nicolae Nemirschi a spus ca fondurile necesare vor proveni din fonduri structurale in general, ce se adreseaza in special localitatilor cu potenta si posibilitati de extindere pe termen lung.

Citeste si:

'O data ce fondurile structurale vor deveni operationale, as fi primul care as bate palma cu autoritatea locala pentru a apela la fonduri obtinute in baza unui parteneriat public-privat', a precizat Dan Ioan Popp.

In ceea ce priveste modul de asezare urbanistica a zonei metropolitane, arhitectul Alexandru Balan, vicepresedinte al Ordinului Arhitectilor din Romania - zona Constanta, a apreciat ca „urbanistii si-ar dori ca orasul sa se stranga un pic spre zona centrala si mai ales in zona peninsulara. Sunt doua directii majore de dezvoltare, vazute de arhitecti: zona peninsulara si faleza de nord a orasului, singura legatura cu marea. Din pacate, acestea sunt lasate de ani de zile, noi am venit in repetate randuri cu idei, care au evoluat, dar care trebuie si puse in practica. Potentialul urbanistic nu este numai aici, dar zona centrala este una foarte fierbinte'.

De altfel, ca investitor interesat de dezvoltarea urbanistica, Dan Ioan Pop a apreciat ca municipiul Constanta ar avea nevoie si de un nou brand. 'Oare, nu cumva e obosit acest concept de Constanta - oras estival? Ar trebui unite eforturile autoritatilor, ale urbanistilor si investitorilor in a gandi Constanta ca un oras continuu, deschis turismului si completat de alte zone de business, pentru a deveni atractiva in toate sezoanele. O zona policentrica orientata catre afaceri, comert, nu neaparat cele legate de turismul estival...', a spus Popp.

Vorbind despre strategia de atragere a investitorilor la malul marii, viceprimarul Nemirschi a precizat ca autoritatile constantene au finalizat Agenda 21, care este 'biblia' de dezvoltare a unui oras pe termen imediat, mediu si lung, finantata de Organizatia Natiunilor Unite pentru Dezvoltare. Ea face analiza situatiei existente din toate punctele de vedere, economic, social a orasului, face analiza SWAT si descrie si proiectele de dezvoltare.

In privinta facilitatilor pe care le pune la dispozitia investitorilor administratia locala, Nicolae Nemirschi a mentionat ca timpul de autorizare este destul de rapid, Primaria Constanta avand cel mai bun soft pentru circulatia documentelor, fiind cea care detine locul I in Europa de sud-est la pagina web, petentul putand afla in orice moment situatia si locul unde se afla hartiile.