Jojo a apărut plângând pe contul ei de Instagram și a venit cu explicații legate de starea în care se afla, iar toate au legătură cu filmările pentru serialul „Clanul”, care sunt în desfășurare la momentul actual.

Jojo, despre serialul „Clanul”

Cătălina Grama, cunoscută de toată lumea drept Jojo, este una dintre cele mai cunoscute actrițe de la noi din țară, iar rolul pe care l-a primit în serialul „Clanul” de la Pro TV este unul cu o importanță enormă pentru vedetă, dar și una care o solicită extrem de tare din punct de vedere emoțional. Aceasta a postat o filmare pe Instagram prin intermediul căreia a dorit să le arate celor care o urmăresc cum reușește să își intre în personaj.

Magda, personajul ei, este unul care suferă mult, care este greu pus la încercare și care are multe sceene în care plânge, iar interpretarea lui nu este deloc atât de simplă pe cât pare. De-a lungul timpului, Cătălina Grama a fost întrebată de mai multe ori cum reușește să îl joace atât de bine, având în vedere că viața pe care o duce este una fericită.

Are o familie frumoasă, un soț care o iubește și niște copii minunați, iar cariera sa este și ea una de succes, iar motive pentru a fi tristă nu are. Când vine vorba despre rolul din serial, unde trebuie să fie tristă, actrița face tot ceea ce îi stă în putință pentru a-și intra în stare, iar în unele zile rămâne așa ore întregi, deoarece filmările durează până târziu.


“Când mă încarc pentru secvențele de dramă ale Magdei…Am fost întrebată de multe ori cum fac, ce fac. E o stare pe care mi-o induc gradual până când mintea mea o percepe ca fiind reală. În acel moment sufăr ca Magda, în corpul Cătălinei. Sufăr pe bune, ca și când mi s-ar întâmpla lucrul respectiv chiar în acel moment. Partea cea mai grea e că durează mult până când filmăm tot și noi, actorii, trebuie să ne păstrăm starea.

Citeste si:
Rona Hartner a fost înmormântată astăzi. Aurel Pădureanu,...
Rona Hartner a fost...

V-ar plăcea să aveți profesia asta? Cum vi s-ar părea ca după cafeaua de dimineață să aveți pe ordinea zilei… plânsul?”, a povestit Jojo, pe Instagram.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 28 Martie 2023 - 01 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.