Showbiz 24 Mai 2022 10:05 de Diana Oprișan
Tatăl Andreei Bălan este cel mai susținător al fiicei sale și i-a transmis un mesaj foarte puternic, cu puțin timp înainte de plecarea sa la America Express. Acesta are mare încredere în faptul că fiica lui se va descurca de minune și că va ajunge cât mai departe în concurs, pentru că este o fire ambițioasă care în clipa în care își dorește ceva face tot posibilul pentru a obține acel ceva.

Săndel Bălan, mesaj de susținere pentru fiica sa

Andreea Bălan a acceptat provocarea de a participa la America Express alături de buna sa prietenă, Andreea Antonescu. Mulți sunt de părere că vor face echipă bună împreună și că vor avea succes, chiar și în ceea ce privește autostopul, lucrul care le-a dat cele mai mari bătăi de cap concurenților din celelalte sezoane. Chiar și părinții ei sunt alături de ea așa cum știu ei mai bine. Mama vedetei, de exemplu, va fi cea care se va ocupa de fiicele artistei și ale lui George Burcea, Ella și Clara, în toată perioada în care aceasta va fi plecată din țară. Este singura persoană în care are încredere și care nu are nevoie de instrucțiuni în ceea ce privește îngrijirea lor.

Tatăl ei nu s-a lăsat nici el mai prejos și i-a arătat Andreei Bălan că are toată susținerea și toată aprecierea lui în aventura în care va porni. Săndel Bălan a avut numai cuvinte de laudă la adresa fiicei sale, despre care crede că este capabilă să se adapteze în orice situație și că este foarte bine și din punct de vedere al greutății, mai ales că face și sport.

Tot bărbatul consideră că atât ei, cât și colegei sale de echipă le va fi destul de ușor să se descurce în America Express cu doar un dolar pe zi pentru transport, cazare și mâncare, pentru că se vor adapta rapid pe teren. Știe, de asemenea, că blondina i-a moștenit inventivitatea, motiv pentru care va fi capabilă să facă față chiar și celor mai mari provocări din competiție. El speră ca echipa lor să fie și cea care va câștiga marele premiu al emisiunii de la Antena 1 și este mândru de ea că a reușit să ajungă atât de departe în carieră.

”Andreea mea se adaptează foarte repede, așa a fost întotdeauna. Nu este slabă, e bine proporționată, din punct de vedere al greutății, face și sport, a făcut foarte multe antrenamente în ultima vreme. Or să se descurce cu un dolar pe zi, pentru hrană, transport și cazare, ele se vor orienta și adapta rapid, în teren, Andreea e inventivă, ca mine, mi-a moștenit mintea ageră.

Citeste si:
Roxana Dobre, marcată de pierderea tatălui său. Soția lui Florin...
Roxana Dobre, marcată de...

Eu sunt inventator, am brevete de invenții, ca inginer. Și la țară, când era mică și mergea la bunici, ea inventa tot felul de jocuri, găsea soluții la orice, ca să câștige”, a declarat Săndel Bălan, pentru ego.ro.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 24 Mai 2022 - 10 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.