Alexandra Ungureanu și Andreea Tonciu s-au cunoscut în cadrul emisiunii ”Bravo, ai stil! Celebrities”, unde cei care au urmărit acest concurs știu că nu au fost în cele mai bune relații. În ciuda tuturor neînțelegerilor dintre ele, se pare că vedetele s-ar fi împăcat la un moment, dar nu s-a întâmplat pentru prea mult timp.

Alexandra Ungureanu, momentul adevărului

Recent, câștigătoarea ”Bravo, ai stil! Celebrities” a fost invitată în cadrul emisiunii „Detectorul de minciuni”, unde printre altele a vorbit și despre situația dintre ea și Andreea Tonciu. Cântăreața i-a dat block concurentei de la Survivor România, după ce s-a enervat pe ea că a spus multe lucruri despre ea în cadrul unei emisiuni după ce și-a amintit de războiul dintre ele pe care l-au purtat în concurs.

”Am scurte momente în care sunt extrem de impulsivă și fac un gest fără să mă gândesc, în 30 de secunde. Andreea a apărut cu sora ei într-o emisiune și m-a distrat cum a pus problema, uitând tonul pacifist în care încheiasem totuși sezonul. A zgândărit-o ceva și și-a adus ea aminte de războiul pe care l-am avut și care, din punctul meu de vedere, s-a terminat de mult.”, a declarat Alexandra Ungureanu, la „Detectorul de minciuni”.

Retail jobs

Alexandra Ungureanu a fost surprinsă neplăcut de modul în care s-a vorbit de ea și într-un moment în care a simțit că nu mai poate, a decis să să îi dea block. Se pare că Andreea Tonciu a afirmat despre ea că nu are voce, nu este este artistă fiind evident că nu o are la suflet. Cântăreața a spus că ar fi putut alege să fie mai inventivă în ceea ce o privește și ar fi râs, dar în cazul acesta singura soluție pe care a văzut-o a fost cea de a rupe orice fel de legătură cu ea.

”A spus despre mine niște lucruri, din care se vedea că are râcă pe mine. A zis că sunt artistă, dar știm noi la ce! Dubios! Și că nu am voce! Astea sunt ultimele lucruri pe care ar putea cineva să le zică despre mine. Putea să fie, totuși, mai inventivă, mai creativă, aș fi râs. Am blocat-o imediat pe Instagram, dar după mi-a părut rău!”, a mai zis artista.

Citeste si:
Vlad Gherman, adevăratul motiv pentru care este într-o relație cu...
Vlad Gherman, adevăratul...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 14 Ianuarie 2022 - 05 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.