Elena Merișoreanu nu își mai poate scoate din cap zilele în care a stat internată în spital. Vedete este șocată de toate lucrurile pe care le-a trăit și pe care le-a văzut acolo, iar recent a vorbit despre toate acestea. Îndrăgita interpretă de muzică populară nu credea prea mult în virus înainte de a se infecta, dar a ajuns să ia lucrurile foarte în serios.
Cântăreața a avut impresia, timp de șase zile, că se confruntă cu o simplă răceală. Prima dată și-a sunat medicul de familie, dar nici prin gând nu îi trecea faptul că ar putea avea COVID-19, mai ales că se vaccinase. Rămăsese fără gust și fără miros și cumva era clar ce i s-a întâmplat, dar tot nu a vrut să creadă.
Elena Merișoreanu, despre cele 9 zile petrecute în spital
„Eu m-am tratat inițial acasă șase zile, credeam că sunt răcită. Am sunat medicul de familie și l-am întrebat, nu mă gândeam că am Covid. Nu mai băusem cafeaua de două zile pentru că nu mai aveam gust și miros. Am chemat salvarea și m-au dus la Matei Balș. Am stat internată nouă zile. M-au pus pe perfuzii, pe tratament adecvat. Nu am cuvinte să le mulțumesc tuturor, de la infirmiere, până la asistente și medici pentru modul în care m-au îngrijit. Și nu s-au purtat așa doar cu mine, ci cu toată lumea”, a zis Elena Merișoreanu la un post de televiziune, potrivit wowbiz.ro.
La un moment dat, a luat decizia de a apela la ajutorul medicilor, care au dus-o la Matei Balș, unde a fost internată timp de nouă zile. A stat pe perfuzii, a făcut un tratament specific pentru tratarea coronavirusului, iar cadrele medicale au tratat-o extrem de bine, motiv pentru care este recunoscătoare. Atât asistentele, cât și medicii, dar și cele de la infirmerie s-au ocupat așa cum trebuie de ea, dar și cu ceilalți pacienți.
„Aveau răni pe la nas săracii, de la măști. Doctorița care m-a internat, vreau să vă spun că în duminica în care m-am externat avea doar o mască simplă și eu n-am mai recunoscut-o. Când și-a dat la un moment dat afară masca jos am văzut ce răni avea la nas.Oamenii ăștia chiar nu văd că medicii chiar fac un efort supraomenesc? Erau ca furnicile, îmbrăcați din cap până-n picioare, foarte mult au muncit”, a mai adăugat vedeta.
Citeste si:Andreea Tonciu, atac dur la adresa femeilor botoxate: „Nu se mai...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Mașina fostului campion de Formula 1 Ayrton Senna, scoasă la vânzare. Cât...
Sursa: wall-street.ro