Cercetatorii din Australia au sugerat recent populatiei sa inceapa sa consume carne de cangur si camila, pentru a ajuta la combaterea incalzirii climatice si a proteja mediul, relateaza AFP.
Potrivit recomandarilor oamenilor de stiinta, carnea de cangur ar trebui sa devina aliment de baza in Australia si sa ia locul carnii de oaie si de vita. Aceasta deoarece flatulentele ovinelor si bovinelor, care contin metan, constituie o parte importanta din emisiile de gaze de sera ale Australiei. Prin comparatie, cangurii au un aparat digestiv mult mai respectuos fata de mediu.

"In cea mai mare parte a istoriei Australiei, de cand este locuita, de circa 60.000 de ani, cangurul a fost principala sursa de carne si ar putea foarte bine sa redevina"
, a declarat profesorul Ross Garnaut, consilier al Guvernului in domeniul schimbarii climatice, intr-un raport publicat recent.

In cazul camilelor, oamenii de stiinta apreciaza ca a le consuma carnea ar putea fi o modalitate de a le reduce numarul. In Australia traiesc peste un milion de camile care provoaca daune considerabile ecosistemelor fragile de centrul continentului.

"Faceti ca mine, astazi am mancat carne de camila", afirma profesorul Murray McGregor, coautor al unui studiu realizat timp de trei ani referitor la populatia mare de camile si prezentat luna trecuta Guvernului. Si in cazul camilelor, ca si al cangurilor, oamenii de stiinta recunosc ca schimbarea obiceiurilor alimentare ale australienilor nu este un lucru usor, dar ei se declara convinsi ca reducerea numarului de bovine, ovine si camile este o masura indispensabila.

In studiul sau, Ross Garnautt apreciaza ca pana in 2020, septelul de vite si oi ar putea fi redus cu sapte, respectiv 36 de milioane de capete, permitand in paralel cresterea numarului de canguri la 240 de milioane, fata de 34 de milioane in prezent.

El a recunoscut insa ca aceasta idee ar pune probleme de gestionare a fermelor, legate de retincenta consumatorilor, dar si de evolutia gusturilor alimentare ale populatiei.

Desi ideea de a consuma carne de cangur le repugna unora dintre australieni, multi altii o fac deja, in special din motive legate de dieta. "Este o carne saraca in grasimi, bogata in proteine si care este foarte sanatoasa pentru ca provine de la animale crescute in libertate", explica Peter Ampt de la Institutul de studii de mediu al Universitatii New South Wales.

Argumente similare sunt folosite pentru a-i convinge pe australieni sa puna pe masa carne de camila. "Este o carne foarte apetisanta, seamana cu aceea de vita. Este slaba si excelenta pentru sanatate", da asigurari McGregor.

Spre deosebire de cangur, animal originar din Australia, camila a fost adusa pentru a fi folosita ca animal de povara in vastul desert australian, la sfarsitul secolului al XIX-lea. Ulterior, odata cu dezvoltarea transporturilor rutiere si feroviare, camilele au inceput sa creasca si in salbaticie. Favorizate de intinderile ample si de animalele de prada putine, numarul lor s-a dublat la fiecare noua ani, iar in prezent animalele au ajuns sa provoace pagube, in special culturilor agricole si surselor de apa.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.