Social 22 Iulie 2016 18:54
Fondatorul MISA Gregorian Bivolaru a fost adus in tara din Franta, vineri, pentru a executa pedeapsa de sase ani de inchisoare primita in 2013 pentru act sexual cu un minor. Autoritatile romane au reusti astfel sa il aduca pe Bivolaru in tara dupa mai bine de zece ani de cand cere extradarea lui, in conditiile in care acesta a primit azil politic in Suedia, unde a stat pana in acest an, cand a fost prins la Paris.

"In urma cooperarii politienesti internationale cu autoritatile judiciare din Franta, la data de 22 iulie a.c., politistii din cadrul Centrului de Cooperare Politieneasca Internationala - IGPR au efectuat o misiune de preluare, sub escorta, a unui barbat de 64 de ani, pe numele caruia este emis un mandat de executare a pedepsei pentru savarsirea infractiunii de act sexual cu minor. Acesta a fost introdus intr-un Centru de Retinere si Arest Preventiv al Politiei Romane. Actiunea a beneficiat de sprijinul celorlalte agentii de aplicare a legii, cu competente in domeniu”, arata Inspectoratul General al Politiei Romane.

Gregorian Bivolaru se afla, potrivit unor surse judiciare, in Arestul Central al Politiei Capitalei.

Gregorian Bivolaru a fost prins in Franta pe 26 februarie, fiind plasat in arest preventiv, in penitenciarul din Fresnes. Autoritatile romane au cerut extradarea lui Bivolaru, pentru executarea pedepsei de sase ani de inchisoare cu executare pentru act sexual cu un minor, primita in 14 iunie 2013, printr-o decizie definitiva a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

O instanta din Paris a respins, pe 13 iulie, apelul formulat de Gregorian Bivolaru si a dispus extradarea acestuia in Romania, fiind respinse si cererile autoritatilor suedeze care au aratat ca Bivolaru are statutul de azilant.

Gregorian Bivolaru a plecat din tara in august 2004, dupa ce a fost trimis in judecata, iar opt luni mai tarziu a fost prins si arestat in Suedia, insa a cerut azil politic, iar autoritatile din aceasta tara i-au acceptat cererea. De atunci, toate solicitarile de extradare au fost respinse de autoritatile suedeze.

La ultimele termene de judecata, Bivolaru a fost citat de instanta si cu noul sau nume, Magnus Aurolsson, pe care l-a obtinut in Suedia.

Gregorian Bivolaru a mai fost judecat si intr-un dosar in care a fost acuzat de trafic de persoane, dar in februarie 2015 a fost achitat de Tribunalul Cluj.

Bivolaru este vizat si intr-o ancheta in Italia legata de activitatile MISA, printre acuzatii fiind si recrutarea tinerilor pentru practicarea de orgii sexuale si pornografie.

Citeste si:
Care era, de fapt, planul lui Daniel Balaciu. Dana Roba a povestit...
Care era, de fapt, planul lui...

Gregorian Bivolaru a aparut aproape 10 ani printre primii pe lista "Most Wanted" a Politiei Romane, in care se mentioneaza ca este nascut in 13 martie 1952 si are porecla „Guru - Magnus Aurolsson”. Politia preciza ca motivul urmaririi sale este pedeapsa de sase ani de inchisoare primita pentru act sexual cu un minor. Pe aceeasi lista mai figureaza si alte persoane cunoscute, printre care afaceristul Zaher Iskandarani si fostul deputat Marko Attila, precum si Codrut Marta, fostul sef de cabinet al lui Sorin Blejnar.

Fondatorul MISA a fost condamnat, in 1977, la un an de inchisoare pentru multiplicare si raspandire de materiale pornografice, de ocultism si magie neagra si in 1984 a fost condamnat la un an si jumatate de inchisoare pentru ca evadase din sediul Securitatii. Atunci, printre adeptii sai a inceput sa circule povestea ca evadarea a fost posibila datorita unor tehnici speciale de yoga. Imediat dupa Revolutie, Bivolaru a infiintat MISA, care a ajuns sa adune peste 40.000 de simpatizanti, din tara si strainatate, transmite News.ro.

Citeste si:
Partenerul Anei Baniciu a dezvăluit sexul bebelușului. Cântăreața...
Partenerul Anei Baniciu a...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.