Alaturi de Ungaria si Spania si spre deosebire de alte state din UE, Romania nu ofera debitorilor persoane fizice optiunea de restructurare a datoriilor printr-o procedura de faliment supravegheata judiciar, cu protectie fata de creditori, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanta London Economics pentru Comisia Europeana, contractat in 2011 si finalizat anul trecut.
Intre timp, dupa finalizarea raportului, Spania a introdus in lege prevederi care previn evacuarea din locuinte a persoanelor aflate in situatie de neplata la credite ipotecare. In Ungaria, Fondul Monetar International (FMI) a cerut elaborarea unei legi a falimentului personal.
Raportul trece in revista principalele motive pentru care, in cazul Romaniai, au esuat incercarile de a trece prin Parlament o lege a falimentului personal, cum ar fi ingrijorarile exprimate de banci privind o posibila crestere a numarului de tentative de frauda odata cu aparitia unei astfel de variante, dar si opozitia FMI, invocata de guvern, dar negata de institutia de la Washington, scrie MEDIAFAX.
Desi FMI neaga ca s-ar fi implicat in aceasta dezbatere, raportul London Economics aminteste ca in scrisorile atasate acordului se mentioneaza ca guvernul va continua consultarile cu FMI si Comisia Europeana inainte de a introduce masuri precum cele prezente in proiectul privind legea insolventei personale, care ar putea creste indisciplina in randul debitorilor.
Referitor la tentativele de frauda, raportul prezinta pozitia Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), care considera ca rata de infractionalitate din Romania este mai ridicata decat in alte state membre UE, astfel incat tratarea situatiilor de supraindatorare cu instrumente echivalente nu ar fi oportuna.
Raportul il citeaza pe presedintele ARB, Radu Ghetea, care a afirmat ca efectul negativ imediat al legiferarii falimentului personal ar fi cresterea volumului de provizioane constituite de banci si probabil necesitatea unor majorari de capital.
Klaus Iohannis efectuează o vizită de lucru în Grecia. Subiectele...
In plus, seful Raiffeisen Bank Romania, Steven Van Groningen, citat de asemenea in raport, considera ca principalele consecinte negative ale unei legi a falimentului personal ar fi cresterea costului creditului si scaderea finantarii oferite de banci in cazul creditelor ipotecare, din moment ce valoarea de colateral a locuintei ar fi redusa de prevederile care ar impiedica evacuarea debitorului rau-platnic.
Totodata, studiul invoca opinii ale sistemului bancar si bancii centrale privind temeri la adresa stabilitatii sistemului bancar, respectiv la capacitatea sistemului de a absorbi pierderile generate de aparitia unui astfel de cadru legislativ, la consecintele acestor pierderi asupra creditarii si, in final, asupra cresterii economice.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Tigers Summit 2024: România în viziunea a trei investitori locali
Sursa: start-up.ro
-
Women TechEU, granturi pentru startup-uri cu femei fondator. Înscrieri deschise
Sursa: green.start-up.ro
-
SGR la Kaufland: retailerul oferă încă o dată valoarea voucherului cu...
Sursa: retail.ro
-
Iubirea va veni în viața ta atunci când nu te vei mai uita în trecut, la...
Sursa: garbo.ro
-
Darurile Marelui Benefic pentru fiecare zodie în parte: Ce binecuvântări a...
Sursa: kudika.ro
-
Topul fondurilor de investiții românești în 2024. Dobânzile bancare au fost...
Sursa: wall-street.ro