Fostul premier moldovean Vlad Filat a fost retinut joi si a ajuns la Centrul National Anticoruptie (CNA), la scurt timp dupa ce Legislativul a decis ridicarea imunitatii sale parlamentare, in urma acuzatiei de implicare in fraudele de la Banca de Economii.

Deputatul Vlad Filat a fost ridicat de la sediul Parlamentului si escortat la sediul CNA, de ofiterii institutiei, cu un automobil Skoda.

Pentru ridicarea imunitatii deputatului Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat (PLDM), au votat 79 din totalul de 101 parlamentari.

Procurorul general al Republicii Moldova, Corneliu Gurin, a cerut joi ridicarea imunitatii parlamentare a fostului premier Vlad Filat, pentru ca acesta sa poata fi anchetat, fiind acuzat de implicare directa in fraudele de la Banca de Economii (BEM).

"Vin cu o solicitare care nu a mai fost in istoria Republicii Moldova, privind punerea in invinuire a deputatului PLDM, Vladimir Filat. Avem probe concludente despre implicarea lui Filat in comiterea fraudelor de la Banca de Economii, prejudiciul fiind estimat la sute de milioane de euro. Este o crima deosebit de grava, fiind implicat si in distrugerea probelor", a spus Corneliu Gurin, scrie MEDIAFAX.

Totodata, liderul PLDM este invinuit ca in perioada in care a indeplinit functia de premier, a primit 60 de milioane de dolari de la directorul Dufremol, Ilan Shor. Potrivit sesizarii, exercitand functia de premier, Filat ar fi primit de la Ilan Shor bunuri pentru a inceta controalele la Dufremol, pentru a-l numit consul onorific in Federatia Rusa, dar si pentru a acorda dreptul de comercializare a produselor petroliere.

De asemenea, Vlad Filat ar fi pretins bunuri si mijloace banesti in valoare de peste 190 de milioane de dolari de la Shor, pentru a determina functionarii publici din Guvern, dar si din alte structuri de stat, sa ia decizii si sa adopte acte normative necesare asigurarii emisiei suplimentare de actiuni de la BEM, fara participarea statului, fapt ce a generat diminuarea pachetului de actiuni a statului pana la 33,3%, plus o actiune si preluarea controlului asupra BEM de catre Ilan Shor.

Citeste si:
A murit primul preşedinte al Republicii Moldova
A murit primul preşedinte al...

"Tinand cont de gravitatea faptelor cercetate, exista banuiala rezonabila ca Vladimir Filat, facand uz de imunitatea parlamentara detinuta, va intreprinde actiuni de impiedicare a procesului de administrare a probelor prin influentarea martorilor, distrugerea sau tainuirea probelor, a materialelor relevante cazului sau sustragerea cu rea-vointa de a se prezenta organului de urmarire penala", se mentioneaza in sesizare.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.