Ministrul Finantelor, Ionut Misa, a afirmat, marti la Parlament, ca nu a urmarit pretul carburantilor la pompa si nu stie daca acesta s-a majorat, afirmand ca „indiscutabil” urmareste sa vada ce se intampla din punctul acesta de vedere. Misa a precizat ca inaintea reintroducerii supraaccizei a avut discutii „cu jucatorii din piata” despre mentinerea preturilor la pompa, dar nu a primit angajamente in acest sens.

Sincer, nu am urmarit care este pretul la pompa, din punctul asta de vedere. Noi, cand am facut analiza, am tinut cont de faptul ca in momentul in care s-a redus acciza, ea nu s-a regasit nici in pretul de la pompa, intr-o scadere direct proportionala a pretului la pompa, dar nici intr-o crestere a impozitului pe profit al companiilor care vindeau carburanti, ceea ce ne-a facut sa ne dam seama ca aceasta diferenta pe care statul o lasase ca o facilitate pentru fiecare cetatean a fost preluata de catre companii. Am constatat ca ea a fost preluata, am si initiat actiuni de control. Mai mult decat atat, in momentul in care am decis sa facem aceasta crestere pentru ca am avut consultari inainte cu companiile din domeniu si nu numai, am decis sa creem aceasta crestere in doua etape pentru a nu crea un soc de consum si am luat in calcul cam care ar putea fi scaderea de consum si am tinut cont si de valoarea accizei, valoarea cu care trebuie sa creasca acciza”, a declarat Ionut Misa.

Referitor la declaratiile premierului care afirma in urma cu cateva saptamani ca a luat in calcul unele masuri daca preturile carburantilor vor creste in urma reintroducerii supraaccizei, ministrul Finantelor a precizat ca are incredere in premier si in faptul ca se vor lua niste masuri si vor fi niste analize.

Nu pot sa comentez eu declaratiile premierului, dar eu am incredere in premier si in faptul ca se vor lua niste masuri si vor fi niste analize. Nu stiu exact la ce se referea dansul”, a afirmat ministrul Finantelor.

La remarca jurnalistilor ca pretul la combustibili a crescut la pompa, ministrul Finantelor a spus ca urmareste acest aspect.

Urmarim indiscutabil sa vedem ce se intampla si din punctul asta de vedere, vom monitoriza si ulterior sa vedem daca cresterea de pret se regaseste intr-o crestere a profitabilitatii companiilor care vand carburanti, pentru ca in mod firesc ar trebui ca acea diferenta peste valoarea cu care a crescut acciza sa se regaseasca in profitul companiilor si, automat, intr-un impozit pe profit mai mare la nivelul bugetului de stat”, a precizat Misa.

Citeste si:
Prețul motorinei a ajuns sub pragul de 7 lei. Cât costă benzina în...
Prețul motorinei a ajuns sub...

El a tinut sa precizeze ca, inaintea reintroducerii supraaccizei, a avut discutii „cu jucatorii din piata” si a primit analize din partea acestora.

„Am avut discutii cu jucatorii din piata, am primit analize din partea lor. Noi am solicitat analize, le-am prezentat si analziele pe care le-am avut noi. Induscutabil ca am avut discutii despre mentinerea preturilor la pompa. Nu am avut angajamente din acest punct de vedere”, a spus ministrul Finantelor.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.