Atacantul ros-albastrilor a primit o veste dura, ieri, in urma rezonantei magnetice pe care a efectuat-o. Meniscul genunchiului drept este serios afectat, diagnosticul cel mai probabil fiind ruptura. Chiar si in cazul unei ciupituri, Victoras va ajunge la cutit, pentru a evita ruperea cartilajului. Stelistul va sta pe tusa aproximativ o luna si jumatate.

Victoras Iacob a preluat rolul de ghinionistul echipei. Rind pe rind, au evoluat pe acest post Laurentiu Dinita, Florentin Dumitru, Mirel Radoi si Daniel Oprita. Jancker a primit stafeta de la acestia, alegindu-se cu un diagnostic dur dupa RMN-ul de ieri. Doctorii de la Spitalul Militar i-au comunicat vestea proasta lui Iacob dupa ce a efectuat rezonanta magnetica.

Atacantul are meniscul afectat, diagnosticul cel mai probabil fiind ruptura. Chiar si in cazul in care are doar ciupitura, operat ia este, din pacate, iminenta. Victoras va rata astfel nu numai dubla cu Standard, dar si primele meciuri din grupele Ligii, daca Steaua se va califica. Prognoza cea mai optimista spune ca el va sta pe tusa minimum o luna, cel mai probabil o luna si jumatate.

Cum s-a intimplat. In minutul 8 al partidei cu Craiova, Iacob s-a accidentat serios la genunchi in urma unui clinci cu doi aparatori adversi. Ingrijirile medicale pareau sa-l fi pus pe picioare, insa zece minute mai tirziu, o schimbare brusca de direct ie l-a facut pe Iacob sa se prabuseasca. Oli a decis sa-l inlocuiasca cu Nicolita, Iacob mergi nd direct la vestiare. Temerile erau destul de mari pentru ca, in cazul unei accidentari grave, Victoras era in pericol sa rateze turul cu Standard sau chiar si returul.

Atacantul stelist a fost duminica la un consult sumar, facind tratament cu laser, ultrasunete si gheata. Ieri a aflat insa raspunsul, care a fost unul necrutator. Lipseste 8 etape. Daca diagnosticul e corect, absenta lui Iacob ii va da migrene serioase lui Cosmin Olaroiu.

Situatia este cu atit mai grava, cu cit ros-albastrii au in lot doar trei atacanti in acest moment: Dica, Oprita si Valentin Badea. Oli va trece prin momente grele in cazul in care se va califica si in Liga, suspendarile sau accidenta rile putind sa-l puna in situatia ingrata de a nu avea suficiente virfuri, asa cum a patit Walter Zenga acum doua sezoane.

Echipa probabila in meciul cu Standard CERNEA - P. MARIN D. GOIAN GHIONEA NESU - NICOLITA LOVIN PARASCHIV BOSTINA - OPRITA - DICA

Apara Cernea

Citeste si:

Portarul portughez Carlos Fernandez este si el indisponibil din cauza unei entorse suferite in timpul incalzirii dinaintea partidei retur cu Gorica. In aceste conditii, Cosmin Olaroiu il va titulariza in poarta Stelei pe Cernea, in meciul tur cu Standard de miercuri. Incert pentru meciul de la Liege este si mijlocasul Vasilica Cristocea, care acuza zilele trecute dureri la o coapsa, deoarece a fost calcat de un adversar la jocul cu Universitatea Craiova.

CE RATEAZA IACOB
dubla cu Standard Liege
primele doua meciuri din grupele Ligii (daca Steaua se califica)
derby-urile cu Rapid (etapa 7, acasa) si Dinamo (et. 8, deplasare)
meciurile cu UTA (et. 3), Vaslui (et. 4), Farul (et. 5), Arges (et. 6), Gloria (et. 9)

Ce este meniscul

Meniscul este un disc fibrocartilaginos, situat intre femur si tibie. El imbunatateste mobilitatea genunchiului, deplasindu-se inainte si inapoi in timpul miscarilor de flexie si extensie ale genunchiului. Rolul sau este de a stabiliza articulatia si de a amortiza socurile.

Dumitru a patit la fel

Fostul mijlocas al Stelei, Florentin Dumitru, a avut si el meniscul lezat, diagnosticul sau fiind ciupitura. Acesta a decis sa mearga la clinica doctorului Stefan Eremia din Germania pentru a se opera. Interventia chirurgicala era necesara, altfel putea sa faca ruptura. Operatia s-a efectuat la genunchiul sting, metoda utilizata fiind condroplastia, adica prelevarea de tesut cartilaginos din alta parte a corpului pentru a fi utilizat in zona afectata.

DUMITRU TUDOR (impresarul lui Iacob): "Este o mare pierdere pentru echipa. Este foarte rau si pentru el. Chiar nu avea nevoie de asa ceva. Desi a ramas fara un luptator in avanposturi, cred ca Steaua se va mobiliza si va obtine calificarea cu Standard"