Chiar daca Steaua Rosie a reusit un campionat perfect, obtinand coroana de campioana si Cupa Serbiei, apele sunt tulburi la Belgrad. Walter Zenga, cel care a realizat eventul pe 'Maracana' belgradeana, va parasi clubul. El a fost foarte aproape de a semna cu formatia qatareza Al Rayyan, iar acum e curtat de Poli Timisoara. Cum si Hagi e dorit de sarbi, varianta rocadei pare mai mult decat plauzibila.


Confirmarea ca Walter va pleca a venit marti. N-au mai fost doar zvonurile din presa belgradeana. Potrivit oficialilor 'Crvenobeli', tehnicianul italian ar fi parafat deja un acord cu gruparea qatareza Al Rayyan. Aflat in vacanta in Qatar, italianul a refuzat insa oferta, care insemna un contract de doua milioane de euro pe sezon. Motivul refuzului sau ar fi cauzat de faptul ca se afla in negocieri avansate cu Poli Timisoara, echipa pe care ar putea sa o preia din vara, urmand a-l inlocui pe actualul tehnician, Gheorghe Hagi. 'Sunt discutii extrem de avansate', au precizat surse apropiate clubului timisorean pentru Mediafax.

Zenga, primul antrenor strain de la Steaua Rosie, castiga in Serbia 400.000 de euro pe sta-giune si ar fi primit dublu pentru viitorul sezon.