In toamna anului 1994 Sala Polivalenta din Craiova era mistuita de flacari, condamnind sportul craiovean la pieire. Sporturile de echipa precum handbalul, voleiul sau baschetul au disparut din peisajul Baniei sau au trecut in linia a doua. Daca a fost doar o intimplare nefericita sau a daca a fost vorba de o mina criminala, anchetatorii nu s-au pus de acord. Cert este ca, dupa aproape 15 ani, Sala Polivalenta din Craiova, sau ce a mai ramas din ea, se chinuie sa rasara dintre ruine. Indiferent de guvernare sau de oamenii care s-au aflat in fruntea sportului romanesc, edificiul care altadata stringea mii de olteni a ramas ingropat in cenusa. Doar din patru in patru ani, in campaniile electorale, candidatii, fie ei pe plan national sau local, si-au mai amintit de subiect, promitind ca vor reda circuitului noua Sala Polivalenta.

Intre timp, lucrurile au mers din rau in mai rau. Asa se face ca in prezent nu se stie nici macar cine va continua lucrarile si nici nu se poate estima cam cind ar putea fi gata.

Antreprenorul a falimentat

Dupa ce a "mincat" zeci de miliarde de lei in perioada in care beneficiarul lucrarii era MTS, reprezentat in zona de DTS, antreprenorul SC Coremi SA a intrat in faliment si a iesit din cursa. In aceste conditii, cu o tribuna noua si citeva proceduri de conservare efectuate, sala a trecut in grija Consiliului Local Craiova. De curind a devenit obiect de disputa si capital de imagine pentru primii oameni ai urbei. Desi el insusi a schimbat tabara, primarul Antonie Solomon sustine ca sala avea de mult acoperisul pus daca nu ar fi avut loc schimbari politice toamna trecuta, ministrul Transporturilor de atunci, Miron Mitrea, promitindu-i sprijin total. "Am facut tot ce a trebuit, am obtinut avizele necesare, acum asteptam sa se aloce odata bani, ca de vorbe sintem satui", spune Solomon.

Promisiuni de la guvern

Citeste si:

In aceste zile, un alt edil al judetului, prefectul Nicolea Giugea, a preluat rolul de principal artizan al reconstructiei Salii Polivalente. Giugea a dezvaluit ca intr-o vizita in Capitala a discutat cu noul ministru al Transporturilor, Gheorghe Dobre, care i-a promis bani pentru continuarea lucrarilor. "Am discutat personal cu ministrul Dobre si am reusit sa aduc banii pentru Polivalenta. Primele 70 de miliarde de lei, din cele 176 necesare finalizarii lucrarilor, vor veni in curind", a spus Giugea.

Acoperisul asteapta in hangar

Urmatoarea etapa este montarea acoperisului. Acesta a fost construit, conform contractului initial, de una dintre firmele magnatului Constantin Popeci si se gaseste intr-un hangar, fiind deja testat in laboratoare speciale. Dupa ultimele calcule, costul acestuia este de 70 de miliarde de lei si, daca banii necesari vor fi virati la timp, sint sanse ca el sa fie asezat peste schelele din bulevardul Stirbei Voda.

Atribuita fara licitatie

Pentru ca in acest moment nu exista un constructor care sa preia oficial lucrarile salii din Banie, in mod normal ar trebui facuta o licitatie pentru stabilirea firmei care va continua munca inceputa de SC Coremi SA. Zilele trecute insa, prefectul Giugea a venit cu o alta idee: "S-ar putea sa mergem si pe atribuirea contractului prin incredintare directa, pentru ca, daca parcurgem toate procedurile de licitatie, ajungem in decembrie cu demararea lucrarilor". Se pare ca subiectul a fost discutat tot la Bucuresti, avind si un precedent, cum a fost cazul lucrarilor la obiectivele afectate de inundatii, dar acolo exista o scuza, aceea ca sinistratii nu puteau astepta licitatiile si alte demersuri birocratice.