Cu peste 25 de ani de activitate, 13 albume de studio, nenumarate turnee mondiale si peste cinci milioane de albume vandute, Helloween, pe buna dreptate, conduce in toate clasamentele topurilor "Metal".
Legenda Germaniei vine la Sibiu pentru a-si prezenta noul album "7 Sinners" si renumitele sale piese, binecunoscute in Romania: “Ride The Sky”, “I Want Out” sau "Future World". Helloween va urca pe scena vineri pentru un show de o ora si jumatate.
Festivalul ARTmania din cetatea Sibiului are loc in cea de-a doua saptamana a lunii august: 8-14 august 2011. Ajuns la cea de-a sasea editie, festivalul prezinta un program cultural bogat si diversificat, adaptat publicului si atmosferei cetatii medievale prin concerte, expozitii si evenimente speciale dedicate artelor frumoase timp de sapte zile in luna august.
Artistii internationali confirmati pana acum sunt: Tarja, Helloween si Lacrimas Profundere pentru ziua de vineri; Lacuna Coil, Sonata Arctica si Republica pentru ziua de sambata.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Puterea rugăciunii aduce vindecarea inimii, a sufletului și a trupului
Sursa: garbo.ro
-
Cum se reciclează: cablurile și încărcătoarele, „inima” sustenabilității mobile
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeile care redefinesc felul în care ne bucurăm de artă
Sursa: start-up.ro
-
După Auchan a venit rândul REWE: Penny deschide primul magazin autonom din...
Sursa: retail.ro
-
Care sunt cei mai cunoscuți lideri de business din România?
Sursa: futurebanking.ro
-
Ben Affleck și Jennifer Lopez, la un pas de despărțire? Problemele conjugale...
Sursa: kudika.ro
-
Destinația de vacanță din Bulgaria recomandată de președintele francez...
Sursa: wall-street.ro