Liderul retelei teroriste al-Queda, Osama ben Laden, i-a sugerat principalului oponent al fortelor americane desfasurate in Irak, Abu Mussab al-Zarqawi, "sa se implice in comiterea de atentate pe teritoriul SUA," a declarat, luni, un oficial american insarcinat cu combaterea terorismului, transmite Rompres.

Responsabilul american, care nu a dorit sa isi decline identitatea, a evitat sa detalieze modul in care conducatorul celulei teroriste Al-Queda si aliatul sau iordanian din Irak comunica, precizand ca motivele pentru care ben Laden i-a sugerat lui al-Zarkawi sa atace SUA "sunt interesante.""Stim ca activitatea lui al-Zarqawi se concentreaza aproape in totalitate in Irak, dar stim ca anterior a pregatit lovituri sau ca elemente ale retelei sale au activat si in Iordania sau Europa," a adaugat oficialul insarcinat cu combaterea terorismului in SUA.

Desi "vulnerabila, reteaua terorista Al-Queda ramane "periculoasa" si continua sa reprezinte o amenintare la adresa securitatii nationale a Statelor Unite, a apreciat directorul CIA, Porter Goss, la sfarsitul anului trecut. "O serie de masuri agresive luate de serviciile noastre de informatii, de aparare si de securitate interna, impreuna cu partenerii nostri internationali au dat lovituri serioase Al-Queda si altor organizatii teroriste.

Citeste si:

In pofida acestor succese, amenintarea terorista impotriva teritoriului Statelor Unite persista," a declarat Goss, in cadrul unei audieri in fata Comisiei de Informatii din Senatul american. Afirmatiile directorului CIA au fost reluate de secretarul american al Apararii, Donald Rumsfeld, care a confirmat faptul ca militanti islamisti, care mentin legatura cu reteaua al-Queda, pregatesc atacuri atat in SUA, cat si in alte regiuni ale lumii. "Avem suficiente informatii, furnizate in mod constant, care demonstreaza ca exista planuri pentru pregatirea unor atentate si ca hotararea lor de a ataca tara noastra si alte state civilizate nu s-a diminuat," a subliniat Rumsfeld.

Biografia lui Abu Mussab al-Zarqawi prezinta numeroase antecendete anti-americane, acesta fiind condamnat la moarte in tara sa natala, Iordania, pentru asasinarea, la Aman, a unui diplomat american. Dupa ce, in octombrie 2004, Abu Mussab al-Zarqawi a afirmat, prin intermediul unui mesaj difuzat de un site islamist, ca se supune Al-Queda si liderului acesteia, iordanianul a fost desemnat drept liderul organizatiei teroriste din Irak de catre insusi Osama ben Laden.

"Fratele mujahedin Abu Mussab al-Zarqawi este emirul organizatiei Al-Queda din tara Rafidain," a precizat bel Laden, intr-un mesaj difuzat prin Internet.