Premiera in spatiu: americanii de pe Discovery „s-au dat jos” sa-si repare vehiculul

Doi astronauti din echipajul navetei Discovery, un american si un japonez, au iesit in spatiu ieri-dimineata pentru a face reparatii la scutul termic al navetei, o premiera pentru istoria spatiala americana. NASA a decis sa repare pe orbita naveta, dupa ce specialistii au estimat ca cele doua protuberante aparute la imbinarea placilor scutului termic ar putea provoca o supraincalzire in acea zona la intrarea in atmosfera, la viteza de peste 20.000 km/h.

Reparatiile au fost realizate cu succes de americanul Stephen Robinson, care s-a pregatit la sol timp de un an pentru asemenea situatii. Acesta a inlaturat in 10 minute cele doua bucati de material interstitial deplasate in afara, dupa care a fost transportat in zona avariata cu bratul robotizat al navetei, colegii sai ajutandu-l sa se orienteze. Pentru reparatii, Robinson a folosit mai multe instrumente: un forceps, foarfece, un fierastrau pentru taiat metalul si banda adeziva.

Acum, in afara de problema scutului termic, inginerii NASA sunt preocupati de o noua defectiune descoperita la Discovery - o ruptura a stratului izolant sub hubloul cockpitului.


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.