"In data de 8 februarie 2010, Romania a acceptat invitatia facuta de catre presedintele Statelor Unite de a participa la dezvoltarea sistemului american de aparare antiracheta. Este o dovada de incredere acordata tarii mele, avand in vedere, inclusiv, profesionalismul de care a dat dovada armata romana in Afganistan si Irak. Pe teritoriul Romaniei vor fi amplasate trei baterii a cate opt rachete fiecare. Calendarul convenit cu partea americana vizeaza functionarea acestui sistem de aparare incepand cu anul 2015", a spus Elena Basescu luni in plenul Parlamentului de la Strasbourg, in cadrul interventiilor de un minut privind chestiuni politice importante, relateaza NewsIn.
In realitatea, CSAT a aprobat in 4 februaie instalarea de componente antiracheta pe teritoriul Romaniei incepand cu anul 2015, potrivit anuntului facut de presedintele Traian Basescu. [Decizie CSAT: Romania, sub scutul antiracheta al SUA]
La finalul interventiei sale, Elena Basescu a mai comis o eroare, precizand ca in perioada imediat urmatoare vor fi initiate negocieri bilaterale pentru incheierea acordurilor necesare, urmand ca acestea sa fie ratificate de catre Parlamentul European. "Tin sa precizez ca noul sistem nu este indreptat impotriva Rusiei. De altfel, o parte din observatiile si cererile de la Moscova au fost luate in considerare in redefinirea noii arhitecturi a sistemului american. In perioada imediat urmatoare vor fi initiate negocieri bilaterale pentru incheierea acordurilor necesare, urmand ca acestea sa fie ratificate de catre Parlamentul European", a spus fiica presedintelui.
Parlamentul European nu are nicio legatura cu acordurile dintre Romania si SUA privind scutul antiracheta, acordurile bilaterale dintre SUA-Romania pe acest subiect urmand a fi ratificate de Parlament, dupa cum tot presedintele Basescu a anuntat in 4 februarie.
Perlele marca EBA in PE
Agerpres
Eurodeputatul Elena Basescu a avut o interventie in plenul PE, in care a vorbit despre scutul antiracheta, incurcand data la care Romania a acceptat invitatia SUA de a participa la sistemul antiracheta si sustinand in mod eronat ca acordul pe acest subiect trebuie ratificat de Legislativul european.
Discutii asupra articolului "Perlele marca EBA in PE":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
prostilor!!!
(14 comentarii, 2152 vizualizari)
prostilor invatativa sa scrieti dupa aceea vedeti de grselile altora
(22 comentarii, 1405 vizualizari)
aici e prostia dv
(1 comentariu, 523 vizualizari)
vremea clarificarilor,
(8 comentarii, 403 vizualizari)
da ma ..si eu am votat o ...care i problema ?
(10 comentarii, 394 vizualizari)
gafa sau incompetenta?!
(6 comentarii, 298 vizualizari)
e mai proasta decat elena ceausecu - dumnezeu sa o ierte
(2 comentarii, 295 vizualizari)
9am165444,ai exprimarea unei prostituate de pe centura politruc secursit-comunista.
(1 comentariu, 215 vizualizari)
lăsați-o, măi, a vrut sa spuna parlamentul romaniei...
(3 comentarii, 175 vizualizari)
da pe tataso??????nu tot voi lati votat?
(3 comentarii, 153 vizualizari)
oare cine a votao ?
(1 comentariu, 117 vizualizari)
te bate gramatica si iti permiti sa ne reprezinti in fata intregii europe?
(2 comentarii, 83 vizualizari)
dumnezeule ce de inculti!
(3 comentarii, 71 vizualizari)
are cui semana
(4 comentarii, 63 vizualizari)
comentariu
(1 comentariu, 57 vizualizari)
analfabeta ca taticu'
(1 comentariu, 55 vizualizari)
negociatori pentru amplasarea scutului american antiracheta eugen tomac si teodor baconsky
(1 comentariu, 54 vizualizari)
nu are nici o vina...
(2 comentarii, 53 vizualizari)
incompetenta si nepotism
(2 comentarii, 52 vizualizari)
va dorim succesuri..............!!!!!!!!!!
(2 comentarii, 50 vizualizari)
reciprocitate
(2 comentarii, 48 vizualizari)
invidia!
(3 comentarii, 43 vizualizari)
prostia
(2 comentarii, 43 vizualizari)
eba
(1 comentariu, 39 vizualizari)
ne face de rusina
(1 comentariu, 35 vizualizari)
cum ne putem ajuta reciproc in timp de criza?!!
(0 comentarii, 32 vizualizari)
mah asa cum e de inculta sa ajuns gagica
(1 comentariu, 30 vizualizari)
demisia!...
(1 comentariu, 28 vizualizari)
nu mai sunt roman
(1 comentariu, 25 vizualizari)
dar cat de multe persoane ii sariti in ajutor!
(1 comentariu, 25 vizualizari)
leana-academician doctor inginer savant de renume mondial
(1 comentariu, 23 vizualizari)
definitie
(1 comentariu, 23 vizualizari)
proasta cu varf si indesat tot ca taica-sau
(1 comentariu, 20 vizualizari)
sa va fie rusine prostilor (care ati votat-o)
(1 comentariu, 19 vizualizari)
prostia,daca ar durea?
(1 comentariu, 15 vizualizari)
bravo eba ,fale in necaz !
(1 comentariu, 9 vizualizari)
