Vineri dimineata, mai multi romani au fost opriti la vama dintre Romania si Republica Moldova si trimisi inapoi in tara, sub pretextul ca nu aveau documentele in ordine. Printre cei intorsi din drum s-a aflat si colegul nostru, Razvan Alistar.

La ora 4 dimineata, vineri, in autocarul Bucuresti Filaret-Chisinau, la vama Leuseni dintre Romania si Republica Moldova se aflau sase cetateni romani, doi germani si mai multi cetateni moldoveni. Razvan Alistar avea delegatie din partea publicatiei si pasaport de calatorie, adica toate actele necesare intrarii in statul moldovean.

Vamesii au oprit autocarul si au despartit cetatenii romani de cetatenii moldoveni, care au fost lasati sa treaca granita cu usurinta. De asemenea, cetatenii germani nu au fost retinuti la granita si au intrat in statul moldovean fara probleme.

"Noua ne-a spus ca trebuie sa avem dovada ca am facut testul HIV pentru a intra in Republica Moldova"
, a explicat Razvan. El a mai adaugat ca romanii au fost intrebati de invitatii, de delegatii, de motivele pentru care vor sa intre pe teritoriul tarii vecine, insa chiar daca le-a aratat delegatia din partea publicatiei si dovada ca este jurnalist, vamesii moldoveni au insistat ca trebuie sa faca dovada ca a facut testul HIV.

"Ni s-a spus apoi ca daca vrem sa intram in tara, trebuie sa facem testul HIV pe loc, lucru pe care nu l-am acceptat", a subliniat redactorul 9AM. Trebuie precizat ca rezultatul unui astfel de test se afla in cateva saptamani!

In urma refuzului de a-si face testul, cetateni romani au fost bagati intr-un microbuz si amenintati ca daca nu urca, vamesii vor apela la forta si la catuse. De asemenea, microbuzul in care au fost urcati cetatenii romani era unul plin de turisti, care veneau sa viziteze Republica Moldova. Acestora li s-a cerut sa coboare din microbuz, pentru ca romanii sa poata fi intorsi in tara lor. Potrivit lui Alistar, un singur roman a ramas la vama, care era asteptat in Moldova de sotia insarcinata. Insa despre ce s-a intamplat cu aceasta persoana, nu avem informatii.

Un incident asemanator a avut loc noaptea trecuta si la vama Ungheni. Vamesii moldoveni nu au lasat un grup de turisti romani care calatoreau cu trenul Bucuresti-Chisinau, sa intre, in Republica Moldova, potrivit NewsIn.

Conform politistilor de frontiera, celor 16 cetateni romani nu le-au fost oferite motive concrete pentru care nu au fost lasati sa intre in tara vecina. "Ei au asteptat toata noaptea la Ungheni pentru a se putea intoarce in aceasta dimineata cu trenul Ungheni-Iasi care a ajuns in gara internationala Nicolina la 8:40. Din proprie initiativa, cetatenii romani au dat declaratii politistilor de frontiera si au explicat ca nu au fost lasati sa intre in Republica Moldova fara niciun motiv", au declarat reprezentanti ai Directiei Politiei de Fronitera Iasi.

Purtatorul de cuvant al DPF Iasi a declarat ca situatia prin care au trecut cei 16 cetateni romani va face obiectul unui raport care va fi inaintat Inspectoratului General al Politiei de Frontiera.

De asemenea, joi o delegatie formata din reprezentanti ai Consiliilor Judetene Vaslui si Iasi nu a fost lasata sa intre in Republica Moldova, fiind oprita la vama Leuseni.

Delegatie formata din consilieri judeteni romani, intoarsa de la granita cu Moldova

Cei doi romani expulzati din Republica Moldova se vor adresa CEDO

Evenimentele de acest gen, tot mai dese in ultima perioada in apropiere de alegerile legislative din Republica Moldova, care vor avea loc 5 aprilie, pun intrebari serioase legate de modul democratic in care se vor desfasura.

Ambasada Republicii Moldova in Romania, cat si Sectia Consulara nu au dorit sa comenteze evenimentele si nici sa dea vreo explicatie referitoare la pretextul folosit de vamesi cu dovada testului HIV.

Diaconescu a cerut explicatii omologului sau moldovean cu privire la romanii opriti la frontiera

Ministrul de Externe al Romaniei, Cristian Diaconescu, a cerut, vineri, explicatii MAE din Republica Moldova, privind motivele pentru care cetatenii romani sunt opriti si intorsi din drum la granita dintre cele doua state.

„Am cerut lamuriri de la Ministerul de Externe al Republicii Moldova privind motivele pentru care sunt opriti cetateni romani la granita intre Romania si Moldova. Ne-am exprimat preocuparea privind modul in care sunt tratati acesti cetateni. Ar fi bine ca in conditiile in care exista informatii in legatura cu anumite preocupari ale colegilor de la Chisinau sa ne fie transmise. Deocamdata, nu s-a pus problema, nu vom intra in disputa publica“, a declarat Cristian Diaconescu.

Ministrul roman a mai afirmat ca relatiile dintre Romania si Moldova trebuie sa ramana normale. „Este un context electoral pe care nu vreau sa-l comentez, dar, subliniem, inca odata, faptul ca suntem cetateni europeni sau dorim, aspiram, spre acest statut, motiv pentru care libera circulatie, repsectarea drepturilor fundamentale in acest sens sunt obligatorii. Si, in conditiile in care, recent, zeci de cetateni romani au fost dati jos din tren fara a li se explica de ce acest lucru, in mod natural dorim sa stim care este situatia (...). Noi stim foarte clar ce asteptam de la autoritatile moldovene. Si anume, un mod normal, transparent de colaborare, si in orice caz eliminarea unor sicane, mai ales in conditiile in care acestea nu au nici un fel de ratiuni. Din punctul nostru de vedere plecam de la premisa ca relatiile dintre cele doua state sunt si trebuie sa ramana normale si cat se poate de angajante din punct de vedere european. Exprimarea preocuparii sau ingrijorarii prin notele verbale care acum sunt trimise autoritatilor de la Chisinau reprezinta un semnal foarte serios“, a mai afirmat ministrul de externe.

Marturii de la vama: Am ajuns in Albita pe la 12 noaptea

Pe pagina de internet www.curaj.net, portal care face parte dintr-un proiect interactiv,non-profit si fara afiliere politica, intretinut de fratii Brega si Asociatia Hyde Park din Republica Moldova a fost postata marturia unui roman care nu afost lasat sa intre in statul moldovean.

Pe acest site sunt publicate toate neregulile si abuzurile la care sunt suspusi atat cetatenii moldoveni, cat si cei romani de catre sistemul politic.

“Dupa verificarea actelor si un control sumar al bagajelor am trecut mai departe. Odata ajuns in vama Leuseni, autocarul a oprit ca de obicei pentru controlul de rutina. Primul lucru care mi-a atras atentia a fost numarul mare de ofiteri civili care isi faceau de lucru in jurul autocarului. De obicei in vama nu e asa. Sunt vamesii, apoi sunt ofiterii politiei de frontiera dar pe ei e usor sa-i recunosti dupa uniforme. Acum erau pierduti prin masa de civili”, comenteaza cetateanul roman pe site.

“Al doilea lucru care m-a surprins a fost ca vamesii nu erau aceeasi cu care m-am obisnuit. Dupa atitia ani pe drumul asta i-am cam invatat dupa fata pe toti. Sunt in majoritate oameni de-ai locului de prin satele de pe malul Prutului care si-au gasit si ei o slujba in aproiere de casa. Dar aseara erau altii. Niste figuri rele, abrutizate…vorbeau intre ei numai in rusa. Probabil i-au adunat de prin toate cotloanele tarii. Ne priveau pe toti cu ura, ca pe niste dusmani. Mi-au venit in cap vechile clisee sovietice despre romanii fascisti… anul 2009…inca speram ca ma insel si mi se pare si e oboseala de vina si tot asa…nu putea sa fie adevarat…prea arata totul ca intr-un documentar despre conspiratii”, adauga acesta.



Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.