Milton Blahyi a recunoscut chiar ca in timpul unei ceremonii a sacrificat un copil nevinovat a carui inima a fost mancata de catre liderii grupului rebel.

Au existat numeroase zvonuri ca in timpul razboiului civil din Liberia, intre 1973 si 1993 au avut loc astfel de ceremonii, dar pentru prima data, cineva admite in mod public astfel de practici, comenteaza BBC News.

Blahyi este cunoscut in Liberia ca „Generalul in fundul gol” ("General Butt Naked"), pentru ca in timpul conflictelor violente ataca dezbracat pentru a-i speria pe inamici.

In acest moment, Milton Blahyi, de 37 de ani, este predicator evanghelist si prefera sa isi spuna Joshua.

Conform BBC, Blahyi a recunoscut in fata Comisiei pentru Adevar din Liberia, ca fortele sale au omorat peste 20.000 de oameni.

Citeste si:

In timpul declaratiilor sale, Blahyi a implorat iertarea si a afirmat ca este gata sa accepte oricare dintre deciziile comisiei: ”Pot sa fiu electrocutat, pot sa fiu spanzurat. Dar cred ca iertarea si reconcilierea sunt cele mai corecte variante”.

"Am cautat mereu diverse ocazii pentru a spune tuturor despre cele intamplate, adevarata poveste a vietii mele, si oridecateori o spun, ma simt eliberat", a declarat Blahyi jurnalistilor de la BBC.

Blahyi a marturisit ca a renuntat la lupta in 1996, in momentul in care a avut o viziune cu Dumnezeu, care i-a spus ca „este o unealta a lui Satan”.

Acum, Milton Blahyi este de multe ori vazut predicand pe strazi si in bisericile din capitala Monrovia.

„Acum predic impotriva crimelor si a sacrificiilor umane. Multi oameni care ma asculta ma felicita”, a mentionat fostul criminal de razboi.