Recent, un grup de cercetatori de la Institutul de Cercetare de la Southwest din Boulder - SUA, a reusit sa identifice grupul de asteroizi din care acesta facea parte. Ei ar proveni dintr-un asteroid mai mare, care a fost spart in urma unei coliziuni. Acest asteroid originar s-ar fi aflat in apropierea unui punct special intre Jupiter si Marte, acolo unde fortele gravitationale ale celor doua planete ar fi ajutat sa imprastie ramasitele asteroidului catre centrul Sistemului Solar. Una dintre aceste ramasite a lovit apoi Pamantul, ducand la extinctia dinozaurilor.
Poate parea ciudat, insa se crede ca dimensiunile asteroidului responsabil de impact au fost destul de modeste, de aproape 10 km in diametru. Mult mai importanta insa a fost viteza uriasa a asteroidului. Uriasa sa energie a fost apoi disipata in scoarta Pamantului, provocand distrugeri uriase si formand un crater cu diametrul de 200 km, in peninsula Yucatan, Mexic.
Impactul a determinat aparitia unui nor urias, care a acoperit cerul, oprind astfel razele Soarelui sa mai ajunga pe Pamant. Rezultatul a fost ca vegetatia de pe Pamant a fost lipsita de Soare un timp indelungat, iar multe dintre plantele ce formau hrana dinozaurilor au disparut. In final, se crede ca dinozaurii ar fi murit practic prin infometare.
Cercetatorii au studiat o zona de asteroizi situata undeva intre Marte si Jupiter si au observat prezenta unei ciudate zone goale, in care asteroizii nu erau prezenti. “Am vazut efectiv o gaura”, a declarat William Bottke, unul dintre cercetatori. Ei si-au dat repede seama ca este vorba de o locatie speciala intre cele doua planete, acolo unde acolo unde fortele gravitationale ale celor doua planete conjura sa imprastie eventualii asteroizi catre centrul sistemului solar.
Cu ajutorul simularilor numerice, ei au identificat cativa asteroizi a caror orbita trecea in trecut prin acest punct. Acesti asteroizi fac parte din asa-numita familie Baptistina. In urma simularilor numerice a rezultat ca acum 160 de milioane de ani un asteroid de 170 de kilometri s-a ciocnit cu unul de circa 60 de Km, exact in acea zona speciala dintre cele doua planete. Ramasitele coliziunii (asteroizii din familia Baptistina) au fost apoi imprastiate rapid catre centrul sistemului solar, iar una din aceste ramasite a lovit mai apoi Pamantul, provocand extinctia dinozaurilor.
Pentru a-si verifica teoria, cercetatorii au investigat proprietatile spectrale ale asteroizilor din familie si au aratat ca ei sunt formati dintr-un element comun, un silicat aflat in corpurile cele mai vechi ale sistemului solar. Mai mult, acelasi silicat se gaseste in concentratii mai ridicate si in sedimentele terestre din jurul peninsulei Yucatan. Toate aceste rezultate il fac pe William Bottke sa creada ca teoria propusa de el, a asteroidului, are sanse de cel putin 90% de a fi corecta.
In plus, noile rezultate par sa rezolve si o controversa mai veche, cea care spunea ca fie o cometa, fie un asteroid, sunt la originea impactului. Mult timp cercetatorii au presupus ca e o cometa, deoarece silicatul gasit in Yucatan se gaseste mai rar in asteroizi, si mai des in comete. Cu toate acestea, asteroizii din familia Baptistina au o origine mai indepartata, si deci nu mai e necesar sa presupunem ca o cometa a provocat impactul.
S-a descoperit provenienta asteroidului care a omorat dinozaurii
Extinctia dinozaurilor s-a petrecut cu circa 65 milioane de ani in urma, si s-a datorat probabil impactului unui asteroid, cazut in zona peninsulei Yucatan, din Mexic
Sursa: Cronica Romana
Cronica Romana - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "S-a descoperit provenienta asteroidului care a omorat dinozaurii":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
mmulltt bbuullsshitt!!!
(3 comentarii, 305 vizualizari)
si mai mmulltt bbuullsshitt!!!
mi-e lene sa citesc!
(1 comentariu, 298 vizualizari)
nu cred
(1 comentariu, 198 vizualizari)
noroc ca au disparut
(1 comentariu, 182 vizualizari)
???
(1 comentariu, 149 vizualizari)
