Focile au fost alese pentru a apara bazele de pe litoralul arctic al Rusiei pentru ca rezista foarte bine la temperaturi scazute. Noii recruti ai armatei ruse sunt preferati delfinilor, folositi in trupe armate americane, pentru ca sunt mai usor de instruit.

Focile nu sunt primele animale marine folosite in scopuri militare. Dupa ce, inca de anul trecut, oamenii de stiinta americani anuntau folosirea delfinilor si a leilor de mare in interceptarea ambarcatiunilor, a venit randul rusilor sa recruteze foci pentru escortarea submarinelor nucleare.

Desi responsabilii marinei militare ruse sunt interesati de folosirea focilor, oamenii de stiinta au primit deocamdata fonduri foarte reduse de la armata pentru dresarea lor. Avantajul antrenarii focilor pentru operatiunile militare rusesti este reprezentat in special de faptul ca acestea sunt foarte usor de dresat. Extrem de loiale si pregatite biologic pentru a face fata temperaturilor scazute din apele care imprejmuiesc Rusia, focile sunt solutia ideala in cazul unor confruntari armate subacvatice.

Citeste si:

inca din timpul Razboiului Rece, URSS-ul voia sa-i egaleze pe americani in incercarile de folosire a mamiferelor marine, cum ar fi delfinii, pentru avertizarea oamenilor in cazul patrunderii unui dusman in bazele militare sau chiar pentru distrugerea navelor. Proiectul in sine are scopuri exclusiv defensive, sustin expertii rusi.

Arma secreta in lupta sub apa

Acestia au tinut sa precizeze ca in cadrul antrenamentelor specifice cu foci nu au fost incalcate drepturile animalelor si nici nu s-au folosit microcipuri implantate in creierul mamiferelor pentru ca acestea sa poata fi teleghidate. Biologii marini rusi au precizat ca animalele au fost instruite sa actioneze instinctiv atunci cand submarinul nuclear pe care il au in paza este amenintat de o alta ambarcatiune.