Bizar. "San Pedro" este una dintre cele mai neobisnuite inchisori din lume. Odata ce intri pe poarta si treci de filtrele de securitate, ai senzatia ca ai nimerit "in alt film".

Orice asemanare cu o inchisoare normala dispare, iar vizitatorul se trezeste buimac, intr-o piata in care copiii se joaca, iar detinutii stau la taclale pe terase. Ai crede ca te afli mai degraba intr-un cartier sarac al capitalei La Paz.

"Daca ai bani, traiesti ca un rege", s-a confesat un detinut reporterilor BBC. Cei cu dare de mana pot cumpara o "locuinta" in zonele selecte ale inchisorii, cum ar fi Los Pinos. Aici, celulele sunt spatioase si au baie, bucatarie si cablu TV, iar in apropiere, detinutii au la dispozitie mese de biliard, chioscuri unde se vand fructe proaspete si sucuri. Apartamentele se cumpara cu 1.000 - 1.500 de dolari, pe perioada detentiei. Cine nu-si permite sa cumpere, poate sa inchirieze o celula decenta, cu 10 dolari pe luna. Solutii s-au gasit si pentru cei care nu suporta mancarea de la cantina, unii detinuti deschizandu-si restaurante fast-food. "Cu banii pe care-i castig imi platesc chiria si tigarile", a spus Pedro.

"Am fost un paria de cand ma stiu. Mi-am petrecut viata in centre de corectie. Am fost trimis de 27 de ori acolo", a povestit Victor Calatyud, supranumit El Pecos, rezident al sectorului Los Alamos. "Vin aici pentru a opta oara. Cunosc locul acesta atat de bine incat am scris un ghid", a povestit el.

Pana de curand, oricine dorea putea sa viziteze inchisoarea, dar accesul a fost interzis din cauza ca multi veneau aici pentru a cumpara cocaina, considerata cea mai pura din Bolivia, sustine politia.

Poate una dintre trasaturile cele mai bizare ale inchisorii este prezenta celor aproximativ 200 de copii, care au fost acceptati sa-si insoteasca tatii. Cei de varsta scolii merg zilnic la cursuri afara, dar pentru cei mici exista gradinite in interior. Solutia este cu doua taisuri: in lumea libera, ar fi discriminati, dupa gratii risca sa fie victimele violentei si abuzurilor sexuale.

Una peste alta insa, pentru multi dintre detinutii de la "San Pedro" viata poate fi mai dulce decat afara.


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.