O rusoaica insarcinata a intrat in travaliu in timp ce executa un salt cu parasuta in apropiere de Moscova si a nascut o fetita la cateva minute dupa aterizare, informeaza site-ul www.ananova.com, consultat de Rompres. Maria Usova nu a tinut cont de avertismentele primite si s-a decis sa sara cu parasuta desi era insarcinata in luna a opta. La jumatatea coborarii spre pamant femeia a simtit brusc o durere puternica si si-a dat seama ca a intrat in travaliu. Pastrandu-si sangele rece, Usova a reusit sa-si controleze coborarea, desi a declarat ca era cat pe ce sa lesine din cauza durerilor.

Femeia a nascut imediat dupa ce a aterizat in siguranta. O echipa de medici chemata de urgenta la fata locului a asistat nasterea. Usova povesteste ca ultimele cuvinte pe care le-a auzit au fost: "Este o fetita" dupa care, epuizata, si-a pierdut cunostinta, trezindu-se la spital. "Mi-am dorit ca fetita mea sa cunoasca extraordinara senzatie a zborului inainte de a se naste (...) mi-am dorit sa-i ofer ceva deosebit", a afirmat ea. Rememorand momentele saltului cu parasuta, Usova povesteste: "Sarisem deja cu parasuta cand deodata am simtit o durere puternica. Mi-am dat seama ca aveam sa nasc. Am strigat din rasputeri "Doamne ajuta!" si am incercat sa-mi tin picioarele apropiate, dar in afara de asta nu prea aveam ce sa fac. M-am concentrat numai asupra gandului ca fetita mea trebuie sa supravietuiasca acestei incercari, dar fiecare secunda a coborarii mi s-a parut cat o eternitate". Maria Usova a mai precizat ca fiica sa va primi numele Larisa, care in limba greaca inseamna pescarus.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.