La 30 de ani, un britanic a suferit un accident rutier de pe urma caruia s-a ales cu o afectiune a creierului ce l-a lasat fara sentimente. Practic, lui nu-i mai pasa de nimeni si de nimic, nu mai simte tristete sau bucurie, iar pe sotie si copil ii vede doar ca pe "niste mobile cu care te-ai obisnuit de mult in casa", cum spune el, spre durerea familiei. in urma cu trei ani, Roy King, din Monmouthshire, Tara Galilor, a suferit un accident de circulatie grav. El a zacut lesinat in masina contorsionata zece minute pana la sosirea ambulantei, timp in care s-a produs o afectiune a creierului numita sindrom de lob frontal.


Este vorba de o forma de tulburare a personalitatii, in care pacientilor nu le pasa de familie sau de prieteni, devin egoisti si egocentrici si nu-si mai cenzureaza gandurile. Practic, spun cu voce tare tot ce le trece prin cap, de cele mai multe ori ranindu-i pe cei din jur. "inainte de accident, era un om extraordinar de sufletist, intotdeauna avea grija sa ne fie bine mie si baietelului nostru. Nu uita niciodata vreo aniversare, era un tata admirabil si foarte iubit de colegi si prieteni", spune Clare King, sotia lui Roy, intr-un interviu acordat cotidianului britanic "The Mirror". "Acum insa, situatia s-a schimbat radical. A devenit rece cu cei din jur si nu-l mai intereseaza absolut nimic", a adaugat ea.

La randul lui, Roy ridica din umeri. "Este greu de explicat, dar pur si simplu nu simt nimic. Fac eforturi, ma straduiesc, dar nu reusesc sa ajung sa ma intereseze ceva sau cineva", spune el. "Pe sotia si pe copilul meu ii vad ca pe niste mobile cu care te-ai obisnuit de mult in casa. Nici macar nu pot zice ca imi pare rau de situatie, pentru ca nu este asa. Pur si simplu, imi este indiferent", adauga Roy. in ciuda situatiei, Clare King este hotarata sa nu isi paraseasca sotul. Psihologii citati de "The Mirror", insa, sustin ca este foarte probabil ca familia sa se destrame, pentru ca suferinta psihica a sotiei si, peste cativa ani, si a copilului isi vor spune cuvantul. Studiile facute in acest sens arata ca, in medie, o familie in care un membru sufera de sindrom de lob frontal se destrama dupa cel mult cinci ani.