Marea Britanie a anuntat astazi ca prelungeste restrictiile pe piata muncii pentru cetatenii romani si bulgari cel putin pana la sfarsitul anului 2008, informeaza NewsIn

Presat de numarul mare de muncitori straini care vin in tara, guvernul britanic a anuntat astazi ca va prelungi restrictiile pe piata muncii pentru romani si bulgari pentru cel putin inca un an.

"Cu doua saptamani in urma, am spus ca este nevoie sa gasim un echilibru in politica de imigratie a Marii Britanii, in care sa luam in calcul opinii independente privind beneficiile economice si impactul pe care stim ca il are migratia", a declarat ministrul imigratiei, Liam Byrne.

"Astazi, pentru a mentine acest echilibru, trebuie sa continuam sa restrictionam accesul pe piata muncii pentru imigrantii necalificati din Romania si Bulgaria pana cel putin la sfarsitul anului 2008", a adaugat ministrul.

Liam Byrne a subliniat ca desi imigratia a contribuit pozitiv la cresterea economica, exista informatii ca fenomenul a determinat presiuni asupra serviciilor publice.

Londra a impus cote pentru accesul muncitorilor fara calificare din cele doua tari noi membre UE, in agricultura si industria agroalimentara britanica. In ceea ce ii priveste pe muncitorii calificati romani si bulgari, acestia primesc doar locuri de munca ce nu pot fi ocupate de britanici.

Ministrul de externe al Romaniei, Adrian Cioroianu si-a exprimat regretul pentru aceasta decizie a Londrei, intr-o intrevedere cu ambasadorul britanic Robin Barnett. Cioroianu a apreciat ca decizia britanicilor va fi dificil de inteles de catre opinia publica si mass-media din Romania si Bulgaria.

Intr-un comunicat de presa, ministrul de externe subliniaza ca numarul romanilor din Marea Britanie nu a inregistrat o crestere masiva dupa aderarea Romaniei la UE, realitate confirmata chiar de statisticile britanice. Pe de alta parte, contributia imigrantilor in general, inclusiv a romanilor, la dezvoltarea economica a Marii Britanii este apreciata drept benefica.

Ministrul roman a aratat ca decizia autoritatilor britanice va fi perceputa nefavorabil si in contextul in care majoritatea statelor membre ale UE a relaxat sau ridicat restrictiile impuse cetatenilor romani si bulgari. Austria a anuntat ieri, ridicarea restrictiilor pe piata muncii pentru muncitorii calificati din cele doua tari noi membre UE.

Prin decizia de a restrictiona accesul cetatenilor din Romania si Bulgaria pe piata muncii, Marea Britanie a afisat o pozitie contrara celei luate dupa extinderea europeana din 2004, cand oficialii britanici au prommis politici permisive muncitorilor straini.

Totodata, ministrul Cioroianu a remarcat faptul ca aceasta decizie va avea ca efect indirect, nedorit, incurajarea fenomenelor de "munca la negru", ceea ce creeaza prejudicii atat cetatenilor din Romania si Bulgaria, cat si statului britanic.

MAE si celelalte institutii abilitate ale statului roman vor continua cu fermitate demersurile in vederea unei decizii viitoare favorabile, in virtutea principiului liberei circulatii a fortei de munca, unul dintre principiile fundamentale ale UE, precum si in virtutea bunelor relatii de ansamblu intre Romania si Marea Britanie, potrivit comunicatului.

Guvernul britanic a anuntat ca va restrictiona si pe viitor accesul romanilor si bulgarilor pe piata de munca, la scurt timp dupa ce a fost nevoit sa isi ceara scuze pentru ca a subestimat numarul de straini care au venit sa munceasca in Marea Britanie in ultimii zece ani, cu aproximativ 300.000, comenteaza NewsIn.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.