Afacerea "Bratarile dacice" este pentru prima data analizata de Academie. O dezbatere tensionata, pe baricade academice, cu argumente pro si contra

Pe de o parte, prof. dr. Mircea Babes, seful echipei de experti care au atestat ca bratarile sunt autentice. Pe de alta parte, prof. dr. Constantin Preda, presedinte al Societatii Numismatice, care combate teza autenticitatii si, mai mult, crede ca toata aceasta "brataromanie" nu este decat o "mare mascarada".

in sala de consiliu in care a avut loc dezbaterea cu tema "Aurul dacic, intre legenda si realitate", s-au aflat mai multe somitati academice, dar nu toate dintre cele care au fost invitate. Ca surpriza pentru un mediu academic, si un politist: nimeni altul decat comisarul Aurel Condruz, seful Politiei de Patrimoniu din IGP. Incognito, pana la sfarsitul conferintei, cand si-au declinat identitatea, au fost si doi reporteri de la Adevarul.

Baricade academice pe tema bratarilor dacice
Cel care a prezentat teza oficiala a autenticitatii bratarilor a fost nimeni altul decat prof. univ. dr. Mircea Babes, printre altele si cercetator stiintific principal la Institutul de Arheologie "Vasile Parvan" al Academiei Romane. De cealalta parte a baricadei academice, cel care l-a combatut vehement pe Babes a fost profesorul Constantin Preda, si el o somitate in domeniu. Profesorul Babes este cel care a condus "expeditia" stiintifico-judiciara care a adus de la Frankfurt primele patru bratari asa-zis dacice. Cu ocazia conferintei de ieri, de la Academie, Babes si-a expus pentru prima data public teza privind autenticitatea bratarilor. El nu a uitat sa critice, in repetate randuri, ziarul Adevarul pentru dezvaluirile sale, care nu coincid cu cele oficiale.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.