Neagu - care se autodeclara "una dintre victimele nedreptatilor comise de catre decanul Baroului, Cristian Iordanescu" - sustine ca a promovat examenul de intrare in Baroul "traditional" si a primit acceptul de a nu mai satisface stagiul de doi ani intr-un cabinet de avocatura, insa ulterior, cererea sa de scutire a stagiului i-a fost respinsa.

Avocatul spune ca la un moment dat, dupa ce a dat in judecata Baroul Bucuresti, a realizat ca organizatia condusa de Iordanescu nu ar avea personalitate juridica. "Doream sa vad daca ma judec cu o persoana juridica. Judecatorii din recurs mi-au raspuns ca Barourile Bucuresti sunt infiintate in baza Legii 51/1995 si au refuzat sa ceara actele constitutive ale acestei entitati", a declarat Neagu, insistand ca "textul Legii 51/1995 privind profesia de avocat face referire clara la faptul ca inainte de a se organiza si functiona Barourile trebuie sa aiba o personalitate juridica". In acest context, ea a subliniat ca de fapt asociatia condusa de Iordanescu ar fi in afara legii, atata vreme cat Ministerul Justitiei a confirmat oficial ca "Uniunea Avocatilor din Romania si Baroul Bucuresti nu sunt inregistrate in Registrul National al Persoanelor Juridice".

Neagu, care a pierdut procesul intentat Baroului "traditional", a reclamat la Parchet si la CEDO refuzul magistratilor de a cere actele doveditoare ale personalitatii juridice a organizatiei conduse de Iordanescu. Din motive necunoscute, desi a depus plangerea respectiva la Parchet inca de anul trecut, aceasta nu a fost solutionata pana acum, fapt care tergiverseaza verificarea (in)existentei personalitatii juridice a Baroului Bucuresti.

Contactat telefonic, pentru a-si exprima pozitia fata de acuzatiile avocatei "constitutionale", decanul Baroului Bucuresti, Cristian Iordanescu, a declarat ca nu are cunostinte despre avocati care ar cere bani stagiarilor. "Cei nedreptatiti pot depune plangeri penale la Parchet", a spus Iordanescu. Chestionat cu privire la procesul dintre Baroul Bucuresti si avocata "constitutionala", Iordanescu a refuzat sa vorbeasca: "Nu vreau sa discut, ca din cate vad vreti sa ma provocati". Ioana Sarbu