Samuraii, razboinicii Japoniei: codul de onoare si etica dupa care traiau

Samuraii urmau un cod cunoscut ca bushido care s-ar traduce prin “calea razboinicului”. A fost si inca este similar cu notiunea de etica a cavalerilor din traditiile europene. Dogmele acestora au fost inca de la inceput un ordin, dar s-au dezvoltat abia intre secolele XVI - XX. De-a lungul timpului acesta a variat, dar la baza era ideea de onoare si de a muri in lupta.

In mod normal samuraii trebuiau sa se omoare daca nu mai erau condusi si ajungeau de multe ori mercenari. Ritualul se numea seppuku si se facea mai ales daca erau capturati de dusmani - asta inseamna sa se injunghie singuri si uneori erau decapitati de un insotitor. Era o metoda extrem de onorabila de a muri. Seppuku mai era si o forma de pedeapsa capitala pentru un samurai care se facea cumva de ras sau actiona impotriva codului bushido.

In japoneza, samuraii se mai numesc bushi sau buke. Termenul se crede ca este unul care a provenit de la cuvantul “saburau” care inseamna “cei care servesc in stransa prezenta a nobililor.”

In secolul XX, intr-un efort de a unifica ideologia de samurai, acestia se imaginau ca niste fiinte care traiau avand la baza opt virtuti: neprihanirea, curajul eroic, bunavointa sau compasiunea, respectul, onestitatea, onoarea, datoria, loialitatea si controlul de sine.

Samuraii au trait intr-o societate ierarhica, reprezentand o clasa aristocrata din Japonia. Acestia serveau lorzii feudali care supravegheau regiunile locale sau daimii care serveau la randul lor shogunii - conduceau prin dictatura militara. Erau si samurai care traiau la marginea societatii, de obicei cei care nu aveau un stapan, le murise maestrul sau nu esuasera intr-o sarcina. Acestia se numeau Ronin, un termen japonez pentru “om ratacitor”.

Cel mai distinctiv aspect al tinutei samurailor a fost coafura care seamana astazi cu coada prinsa in crestet, ca un mot. Desi pare ca este o alegere estetica, la origini era intentia de a ajuta lupatorul sa isi tina casca pe cap in timpul infruntarilor. Uneori acestia isi radeau capul.

Desi samurai este un termen strict masculin, existau si femei razboinice care practicau aceasta arta a luptei. Acestea erau in clasa conducatoare si erau omologii lor - se numeau onna. Participau inclusiv la lupte cu partenerii lor, folosind naginata (o sabie cu maner lunga, ca de sulita, si cu varf curbat). Se crede ca prima dintre ele a fost imparateasa Jingu.

In ciuda unor detalii ornamentale foarte interesante, armura samurailor nu avea nimic intamplator. Se realiza un ansamblu in care fiecare piesa servea unui scop precis, fiind construit astfel incat sa se asigure mobilitate (in comparatie cu tinuta incomoda si grea a cavalerilor).

La fel ca si spartanii, samuraii aveau o gandire libertina in ceea ce privea relatiile de acelasi sex. De fapt, aceasta practica, cunoscuta sub numele de wakashudo, care presupunea ca un samurai cu experienta sa fomeze o legatura cu cel tanar pe care il antrena, era ceva obisnuit si uneori o alegere incurajata.

Cei mai multi samurai erau extrem de bine educati cu cunostinte avansate de literatura si matematica, mai ales in contextul acelor vremuri. De asemenea, li se cerea sa aiba cunostinte artistice, participand la diverse activitati precum gradinarit, poezie, pictura, aranjamente si ceremonii de ceaiuri.

De obicei samuraii aveau casatorii aranjate si cei mai multi se casatoreau cu femei din familii de samurai. Cei de rang mai jos puteau alege persoane mai putin instarite, caz in care se aducea o zestre consistenta. Se permitea si divortul, dar in ocazii rare, pentru ca asta inseamna rusine pentru toti cei implicati. Plus ca trebuia sa se returneze zestrea.