Trei elevi au fost reţinuţi şi unul a fost internat la Psihiatrie, după bătaia care a avut loc la Liceul "Atanasie Marinescu" din Lipova.

Elevi reținuți și unul internat la Psihiatrie, după bătaia de la școala din Lipova

"În baza probatoriului administrat, faţă de trei minori au fost dispuse măsuri preventive, după cum urmează: minorul de 13 ani a fost internat la Spitalul Judeţean Arad - Secţia Neuropsihiatrie Pediatrică; ceilalţi doi minori care şi-au agresat colegul au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Tânărul care a filmat şi ulterior distribuit imaginile a fost, de asemenea, reţinut. În cauză se continuă cercetările pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: ameninţare, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovirea sau alte violenţe, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova", a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad.

Poliţiştii arădeni începuseră o anchetă, marţi, la Liceul "Atanasie Marinescu" din oraşul Lipova, unde un elev a fost bătut de alţi colegi în sala de cursuri.

Clipul video cu momentul bătăii, postat pe Facebook

Părinţii victimei au postat pe Facebook o filmare cu agresiunea, făcută de un elev din aceeaşi clasă, anunţând că depun plângere penală. Ei susţin că fiul lor a fost bătut pentru că nu ar fi vrut să închidă uşa clasei.

În filmarea începută înainte de bătaie se vede cum un băiat îi cere unui coleg, care stătea în bancă, să se ridice în picioare, apoi îl împinge şi îl loveşte cu pumnii. Victima se apără, dar este atacată de alţi doi colegi, care îl lovesc cu picioarele şi pumnii, în timp ce alţii încurajează bătaia.

S-a înfiinţat o comisie şi are loc cercetarea disciplinară

"Din cercetări a reieşit că, la o unitate de învăţământ preuniversitar din localitatea Lipova, trei minori cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani ar fi agresat un alt minor în vârstă de 14 ani, provocându-i leziuni la nivelul capului, abdomenului şi membrelor inferioare", a transmis, marţi, IPJ Arad.

Citeste si:
Cum să îl pregătești pe cel mic pentru prima zi de școală
Cum să îl pregătești pe cel...

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, Marius Gondor, declarase, pentru AGERPRES, că în şcoală s-a înfiinţat o comisie şi are loc cercetarea disciplinară, informează Agerpres.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 22 Septembrie 2021 - 10 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.