Cum sa spunem: Pastele sau Pastile?

Cea mai importanta sarbatoare a crestinatatii, praznicul praznicelor, duminica duminicilor figureaza in calendarele ortodoxe ca „Invierea Domnului“ sau, glosata intre paranteze, ca „Sfintele Pasti”. Urmatoarele doua zile, lunea si martea, scrise tot cu rosu (deci tot de sarbatoare), sunt numite insa „a doua” si, respectiv, „a treia zi de Pasti”. Procedand in felul acesta, Biserica isi afirma preferinta pentru numele cel mai acoperitor pentru continutul actual al sarbatorii (Invierea Domnului), facand totodata concesie numelui nu foarte transparent si, la urma urmelor, nici foarte fericit ales, impus insa de traditie (Pasti), relateaza MEDIAFAX.

Editia cea mai recenta (a doua, din 2005) a „Dictionarului ortografic, ortoepic si morfologic al limbii romane” spune ca numele sarbatorii este substantiv propriu masculin, ca are la singular forma „Paste”, iar la plural, forma „Pasti”, si pentru masculin, si pentru feminin (spunem deopotriva „Sfintii Pasti” sau „Sfintele Pasti”). Cum s-a ajuns la situatia neobisnuita ca un substantiv masculin la singular sa fie, la plural, si masculin, si feminin? Sau, altfel spus, sa fie si masculin si neutru? Pentru a explica aceasta, vom urmari mai intai istoria formala a cuvantului. (Exemplele sunt scoase din „Dictionarul limbii romane”, indeobste cunoscut ca Dictionarul Academiei.)

In primele noastre texte scrise intalnim exclusiv forme de plural, articulat sau nu („pastille”, „pastilor”, „pasti”), explicabil prin pluralul lat. „paschae” (cu desinenta de plural -ae/-e trecuta la -i inca din latina populara). Astfel, la Coresi, de pilda („Carte de invatatura”, 1581) aflam: „Acestea sunt pastile de bucurie si de veselie” (datorita adjectivului pronominal „acestea” putem stabili ca este vorba de un feminin); in Noul Testament din 1648 gasim: „sarbatoarea azimelor care sa cheama pastille”. Pentru singular, prima forma atestata in textele vechi este „pasha”, dar acesta este un cuvant diferit, provenit nu din latina, ci din neogrecul „pasha” – apare, de pilda, intr-un document slavo-roman din Tara Romaneasca de la 1575, apoi la Dosoftei, in „Viata si petreacerea svintilor” (1682): „Dzi de adevarata pasha”. Singularul „paste”, format de la pluralul „pasti” (dupa modelul alternantei -ste/-sti din, de pilda, cleste/clesti, peste/pesti), apare in texte ceva mai tarziu, parca spre a confirma ca nu este forma primara. In Biblia din 1688, pentru Pastele evreiesc se foloseste de obicei forma de singular „Pasha” (din greaca), dar si forma de sorginte latina, „Paste”, refacuta dupa pluralul „Pasti” – in Numeri 9, 10, de pilda, gasim: „va face Pastele Domnului in luna a doao“.

Citeste si:

Anamaria Prodan i-a dat replica părintelui Calistrat: „Rușine...

Textul integral al articolului este disponibil aici.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe