Ziua de 15 septembrie a fost una foarte importantă pentru Simona Halep și Toni Iuruc. Cei doi îndrăgostiți și-au unit destinele în fața ofițerului stării civile, iar marele eveniment a fost organizat de către aceștia până la cel mai mic detaliu. Atât ținutele, cât și meniul, dar și artiștii care au cântat la nuntă au fost aleși cu mare atenție.

Una dintre vedetele care au participat la marele eveniment a fost Loredana Groza. Artista a cântat și i-a încântat pe invitați cu piesele sale cunoscute de toată lumea, iar distracția a fost la ea acasă. Frumoasa Simona Halep a purtat niște ținute de exepție pe care cei prezenți le-au lăudat și le-au apreciat, pentru că a vrut să strălucească în ziua nunții sale.

Ce i-a transmis Loredana Simonei Halep

A fost un moment unic în viața lor, iar Loredana a avut grijă să le pregătescă un concert romantic, special. Vedeta a avut chiar și un mesaj emoționant pentru ceii doi , menționând faptul că a cântat și la ziua ei de naștere. Cele două vedete se știu de foarte multă vreme, iar blondina i-a transmis tenismenei toate gândurile sale bune sperând că va fi fericită, sănătoasă și puternică în tot ceea ce va face.

”I-am pregătit ceva foarte romantic, special pentru acest moment atât de special din viaţa lor. «Bună seara, iubite!», normal. Suntem prietene, am cântat şi de ziua ei. Avem antecedente. Dar bineînțeles că acum e ca niciodată. Cu totul şi cu totul altceva. Simonei îi transmit să fie fericită, sănătoasă, să aibă putere, să ne încânte în continuare cu talentul ei şi prin felul în care ne inspiră şi să rămână în continuare number one”, a spus Loredana Groza, potrivit cancan.ro.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 16 Septembrie 2021 - 08 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.