8 Decembrie 2018 , 14:10 in Politica
Presedinta Organizatiei Femeilor Social-Democrate (OFSD), Rovana Plumb, a fost aleasa in forumul de conducere a Partidului Socialistilor Europeni (PESPresidency), conform deciziilor luate in cadrul Congresului PES desfasurat la Lisabona, informeaza un comunicat transmis sambata Agerpres de catre biroul de presa al PSD.

"Sunt onorata ca imi voi reprezenta colegii social-democratii la nivel european, mai ales in contextul alegerilor europene care se vor desfasura in mai anul viitor. Alegerile europene sunt o provocare pentru Romania si pentru UE si este datoria noastra sa ne asiguram ca cetatenii europeni au optiuni de vot viabile si ca inteleg politica social-democrata drept parte din solutie. Aceasta va fi misiunea mea in cadrul PES si pe mai departe - sa promovez o politica social-democrata moderna, conectata la realitatile nationale si europene. Apartenenta la cea mai puternica familie politica europeana imi da incredere ca Romania poate fi cu adevarat puternica in Europa", a declarat Rovana Plumb, ministru al Fondurilor Europene, citata in comunicatul mentionat.

In cadrul evenimentului de la Lisabona au fost adoptate mai multe rezolutii care au in vedere propunerea de solutii concrete la problemele cu care se confrunta in prezent Europa: respectarea egalitatii de gen, sustinerea dezvoltarii unui mediu si a unei alimentatii sanatoase, intarirea structurilor democratice la nivelul tarilor europene, realizarea de politici de azil si migratie echitabile si progresive, stimularea participarii tinerilor in politica, sustinerea unui climat de pace si prosperitate in lume, evidentiaza comunicatul PSD.

"Romania va fi mai respectata daca vom avea mai multi social-democrati in Parlamentul European, care sa sustina aceste probleme pe agenda europeana. Europa are nevoie de mai multi social-democrati care nu si-au pierdut reperele si care vor pune drepturile europenilor mai presus de orice", a declarat Rovana Plumb.

Conform sursei citate, in cadrul Congresului PES a fost discutat si subiectul referitor la preluarea de catre Romania a presedintiei rotative a Consiliului Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2019. "Avem motoarele incalzite si asteptam cu totii momentul preluarii presedintiei Consiliului Uniunii Europene. Suntem pregatiti sa ne asumam toate responsabilitatile care ne revin si suntem convinsi ca Romania va avea un mandat de succes. Romania merita mai multa incredere la acest capitol si nu numai", a subliniat Rovana Plumb, potrivit comunicatului PSD.



Te-ar putea interesa si:

Vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri?
Urmareste-ne si pe Facebook
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Facebook Twitter

Aboneaza-te la 9AM sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Rovana Plumb, aleasa in conducerea Partidului Socialistilor Europeni.


Ultima ora din Politica pe 9AM