Motivul amanarii a fost faptul ca o parte dintre inculpati, printre care si Bombonica Prodana, fosta sotie a lui Dragnea, au depus concluzii scrise la data de 7 iunie, iar judecatorii au nevoie de timp pentru a le studia.
Este pentru a doua oara cand Instanta suprema amana pronuntarea in acest dosar.
La ultimul termen al procesului din 15 mai, procurorul de sedinta a cerut pentru Liviu Dragnea pedepse orientate spre mediu prevazut de lege, respectiv sapte ani si sase luni de inchisoare pentru instigare la abuz in serviciu si doi ani si sase luni pentru instigare la fals intelectual.
De asemenea, in cazul liderului PSD, procurorul a sustinut ca se impune constatarea ca faptele din acest dosar sunt concurente cu cele din dosarul "Referendumul", in care Dragnea a fost condamnat la doi ani cu suspendare, astfel impunandu-se anularea suspendarii si transformarea intr-o pedeapsa cu executare.
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Interviu cu Marian Ion, CEO ING Hubs, IT-ist de pe vremea când a apărut...
Sursa: wall-street.ro