S-au saturat oamenii de Comunismul in arta?

La Bienala de Arta Contemporana de la Bucuresti care se desfasoara in aceasta perioada, Stefan Constantinescu expune seria de picturi inspirate de cenzura estetica Comunista “Un albastru Infinit” si cartea pop-up “Epoca de Aur pentru copii”. Intr-un eveniment paralel al Bienalei, Stefan Constantinescu a prezentat filmul “Dacia, Dragostea mea”, realizat impreuna cu prietenul sau, artistul Julio Soto, unde cu accente de umor, reface o istorie recenta a Romaniei. O istorie care este marcata de existenta in timpul Comunismului si mai apoi in timpul tranzitiei. “Dacia, dragostea mea” este o calatorie in timp, trasata cu ajutorul unui veritabil simbol al romanilor - Dacia 1300. Filmul a fost prezentat si in cadrul festivalului International de film de la Cluj, TIFF 2010.

Iulia Sima: A avut un mare impact asupra ta, tineretea comunista pe care ai trait-o, iar trairile tale le-ai transpus in opere de arta. Crezi ca tema asta prinde, are success?

Stefan Constantinescu: Eu in primul rand vreau sa spun asa: ca rolul meu de artist este unul de martor. Eu vreau sa fiu un povestitor martor care isi propune sa povesteasca propria experienta. Cred ca in economia istoriei fiecarui om, partea cea mai importanta a vietii este tineretea si daca exista o nostalgie la mine si in lucrarile mele, este in general legata de varsta mea si de lipsa de probleme din acea perioada a copilariei.

I.S.: Faptul ca totusi ai avut o viata linistita inainte de Revolutie, te-a facut sa traiesti un contrast cu schimbarea care s-a petrecut?

S.C.: Revolutia a avut loc in anul 1989 cand eu aveam 21 de ani. Era un moment important, prima mea tinerete. Doar ce intrasem la facultate si in spate lasasem o copilarie fericita. In momentul ala aparusera alte probleme si nu-mi dau seama daca din cauza transformarilor politice sau a faptului ca se produceau transformari personale. Din 1994 m-am mutat in Suedia si vrand-nevrand lucrarile pe care le-am facut au fost legate de Romania, mai ales ca experienta mea este legata de Romania. Normal ca atunci cand vrei sa povestesti depre anumite momente, Romania exista in povestirile mele. In acelasi fel apare si Suedia in anumite momente. Fiind un povestitor, un martor, normal, incerc sa povestesc despre experienta mea si despre traseul meu.

Citeste si:

Festivalul de artă „Diploma Show”, la a noua ediție. Ce pot admira...

I.S.: Cu toate ca te autodenumesti povestitor, tu ai si o constiinta politica, care face sens in lumea artei. Am asistat in ultima perioada la discutii unde unii artisti sustin ca ar trebui sa se renunte la aceasta povestire a sinelui. Ce parere ai?

S.C.: Mie tocmai, mi se pare ca in Romania nu exista cu desavarsire lucrul asta. Mie mi se pare ca despre asta ar trebui sa se vorbeasca in lumea artei. Sunt lucruri care te framanta si care pana la urma doar in mediul ala le poti prezenta. Tocmai in spatiul artistic mai putem discuta despre noi, despre problemele noastre. Iar in arta romaneasca nu exista asa ceva. Adica, sunt foarte putini artistii care fac lucrul asta.

Stii, am senzatia ca romanii sunt ca niste copii, dar asta nu inseamna ca seamana cu americanii, pentru ca si despre ei se spune ca sunt niste copii, adica ei se plictisesc repede de toate trendurile, de orice muzica, de orice moda. S-au plictisit de filmele realiste.

Citeste si:

Ministerul Educației propune pedepse inspirate din comunism: elevi...

Pana la urma sunt doar niste etape. Plictiseala asta si obsesia asta de a alerga dupa lucruri noi ii fac pe oameni sa fie foarte superficiali. Si ceea ce este cel mai intrigant este ca foarte multi artisti au inceput sa se intereseze de istoria recenta a Romaniei dar ei de fapt nu fac lucrul asta cu adevarat, studiind, avand un mod de lucru programatic pentru a aprofunda temele respective. Si nu au facut altceva decat sa atinga niste tme foarte superficial, ceea ce este destul de rau pentru ca ei provoaca la nivelul scenei de arta un adevarat bruiaj. Si pe buna dreptate, lumea reactioneaza: “Hai domnule ca ne-am saturat de tema asta!”. De fapt, lumea nu s-a saturat de lucrurile astea, de fapt oamenii s-au saturat de lucrurile superficiale facute pe tema asta.

I.S.: Ai inceput deja sa schitezi un portret al scenei de arta din Romania. Poti sa imi spui mai multe despre cum un artist emigrant vede ceea ce se intampla in tara, in materie de arta?

Citeste si:

Al treilea roman la Cannes: Regizorul Stefan Constantinescu

S.C.: E o scena foarte tanara si extrem de naiva care reactioneaza si traieste in propriul sos, fara sa incerce sa inteleaga si sa creeze un mecanism mult mai amplu. Ai sentimentul, de cele mai multe ori, atunci cand ii intalnesti pe oamenii de aici ca nu exista o comunicare, un dialog. Nu exista o dezbatere reala intre parti. Exista o atitudine de a-l ignora pe celalalt, ca si cand asta ar fi o forma de a construi ceva, ignorand-ul pe celalalt. De fapt e fals. De fapt nimeni nu are nimic de castigat din atitudinea asta.

Sunt insa si intitaive foarte bune aici, sunt oameni care fac lucruri nemaipomenite, dar din pacate inca, scena artistica de la noi trebuie sa se maturizeze si sa creasaca si sa se dezvolte. Si pentru asta e nevoie de un climat sanatos in care sa existe galerii comerciale, centre de arta contemporana, muzee care sa functioneze intr-un regim real. Si bineinteles sa existe si un soi de comunicare, pentru ca ceea ce se intampla in momentul asta in Romania, mie mi se pare ca este destul de artificial si aleatoriu. Miturile si realitataile sunt amestecate intr-un mod umoristic de multe ori.

Citeste si:

Tu cum ii explici copilului tau Comunismul?

I.S.: Te-am intrebat despre artistii din Romania pentru ca, din cate stiu eu, in strainatate acestia au inceput sa se afirme, sa fie foarte cunoscuti si apreciati…

S.C.: Da, sunt fara indoiala oameni cunoscuti. Dar stii ceea ce este foarte curios? Este ca cei care au o voce serioasa in exterior, in Romania nu sunt cunoscuti. E chiar bizar. Cred ca la toate nivelurile se intampla lucrul asta din pacate. La fel ca intreaga societate, trebuie sa se maturizeze si scena artistica si sa se dezvolte chiar daca ea nu va putea vre-odata sa fie foarte mare, pentru ca nu avem starea necesara ca sa avem un public amplu care sa consume arta.

Exista de asemenea, foarte putine spatii si foarte putini teoreticieni sau vizionari care sa dea directii. Asta lasa loc speculatiilor. Iar miturile si zvonurile prind foarte bine la romani. De exemplu, un artist care a expus la Paris, este adulat, fara ca mai intai sa se verifice in ce conditii a expus sau cu cine a lucrat.

I.S.: Tu crezi ca exista un rol pe care ar trebui sa si-l asume acum, curatorii si practicantii din arta?

S.C.: Nu, eu cred ca in Romania nu exista acum teoreticieni care sa lucreze in zona asta si care sa isi asume pozitia de teoretician, iar curatori sunt foarte putini si sunt si ei la inceput de drum, asemeni artistilor. Este o scena tanara si din cauza asta exista ambitii foarte mari si dorinte si la un moment dat si naivitati foarte mari. Iar astea ar fi dintre lucrurile ilogice. Partea trista a lucrurilor este aceea ca exista un egoism si o aroganta foarte mare a diferitelor parti din scena care fac intr-un fel sa nu existe un dialog. Iar daca el exista, el este unul formal.

I.S.: Totusi arta ar avea puterea de a provoca schimbari la nivel social…

S.C.: Eu nu sunt un artist activist si pe mine nu ma intereseaza zona asta. In momentul in care am decis sa fiu martor, eu incerc sa ma prezint pe mine si sa povestesc istoria mea. Eu nu as putea niciodata sa incerc sa devin un activist. Temele mele poate ca au la un anumit nivel si rolul asta, dar nu e asta telul, nu este intentia mea. Si asta pentru ca sunt pe undeva sceptic in ceea ce priveste orice sistem, pentru ca apartin unei generatii care a trait intr-o istorie falsa, a fost mintita impermanent, si-a dezvoltat un anume cinism. Pana la urma cred ca exista un anumit sistem de autoprotectie prin care functionezi. Cel mai aproape de mine ca mod de expresie este povestea, naratiunea bazata pe experienta personala.

I.S.: As vrea sa imi vorbesti despre lucrarile pe care le-ai expus la Bienala de Arta Contemporana de la Bucuresti.

S.C.: La Bienala de la Bucuresti, la Institutul de Cercetari Politice este instalatia mea. Sunt expuse sapte panze care fac parte din seria care se numeste “Un albastru infinit”, insotite de sapte comentarii ale unui autor imaginar care imi critica lucrarea.

Asta face trimitere la o experienta personala, o istorie care s-a intamplat in ’87 cand faceam armata si cand, la Casa Centrala a Armatei, am facut parte dintr-o echipa care picta scene instorice. In momentul asta mai exista lucrarile, jos la subsolul Casei Centrale a Armatei. Lucrarile incepeau cu Burebista si se terminau cu realizarile lui Nicolae Ceausescu. Tin minte ca atunci, lucrarea asta era condusa de generalul Ilie Ceausescu, care era fratele Dictatorului. El era comanditarul acestei lucrari si atunci el venea sa ne controleze. Si avea tot felul de comentarii care erau pana la urma destul de absurde. In primul rand nu aveai voie sa folosesti verde, pentru ca era culoarea legionarilor. Nu aveai voie sa folosesti negru pentru ca simboliza moartea. Eu am vrut sa fac o referinta la momentul ala si mi-am auto-criticat lucrarile, imaginandu-mi ca cineva le face, in maniera in care erau facute atunci si ca altcineva le critica, in maniera in care erau criticate atunci. Picturile acestea au fost facute in 2009-2010, iar comentariile la picturi sunt facute in 2010.

Al treilea obiect din instalatie este cartea “Epoca de Aur pentru copii”. Poti sa o consulti, este o carte pop-up, care deja este destul de cunoscuta in Romania, a fost prezentata in diferite expozitii, poate fi gasita si in librarii. Dar am vrut sa faca parte si din aceasta instalatie, care de altfel a fost si la Tel Aviv si la Londra.

I.S.: Revenind la “Dacia, Dragostea mea”, mie mi se pare ca privesti cumva critic ceea ce s-a intamplat cu societatea romaneasca in timpul Comunismului si apoi, dar si cu un iz de umor.

S.C.: Da, mie mi se pare ca este o tema complicata si daca nu o tratezi cu umor, cred ca este complicat sa vorbesti despre asta, pentru ca incepi sa te iei mult mai in serios. Atunci mie mi se parea ca asta era cheia, nota in care puteam sa prezentam lucrurile astea. In plus, sa calci in picioare Comunismul mi se pare de asemenea banal. Atunci mi se pare ca materialele astea trebuiau dezgolite de incrancenare si intr-un fel m-a si ajutat faptul ca am stat o perioada de timp departe de Romania. Dar eu am stat in acelasi timp cu ochii pe Romania. Pentru a sti toate lucrurile legate de Romania, am venit regulat in tara.

I.S.: De ce nu ati abordat in film si momentul succesului de acum al Daciei?

S.C.: Succesul Daciei incepuse sa fie cunoscut chiar din momentul in care noi ne apropiam de finalul filmului. Este totusi un subiect delicat. Exista si riscul ca unii sa creada ca facem reclama unui brand, in acelasi timp in care celor de la Dacia le era putin frica ca noi vom da o imagine gresita brandului, iar ca noi suntem asa de legati de Dacia 1310, pentru ei nu era un lucru foarte bun.

I.S.: Este spatiul romanesc o sursa de inspiratie pentru tine?

S.C.: Da, mie mi se pare ca da, sau cel putin ca asta este intr-un fel pozitia oricarui imigrant din lumea asta, care isi doreste sa-si ajute, sau sa faca ceva in tara mama. Mie imi plac foarte multe lucruri in Suedia, asa cum imi plac foarte multe lucruri in Romania. Iar visul meu a fost sa amestec spatiile astea cat mai mult. Sunt foarte diferite. De exemplu, Suedia este o tara in care este foarte bine, au o infrastructura serioasa unde iti este usor sa lucrezi, sa faci lucruri. In acelasi timp pe mine Romania ma inspira foarte mult, si povestile care se intamplau sau se intampla aici.

Mi se pare ca e o miza la mijloc, ca lucrul asta este foarte important pentru Romania si implicit si pentru mine. E important sa ai o relatie cu tara mama. Ma supara foarte tare cand vad ca lucrurile nu prea merg. Cred ca asta este drama oricarui emigrant. Pot sa spun ca eu am fost destul de mandru si emotionat de faptul ca in fata Pavilionului Romaniei de la Bienala de arta de la Venetia era steagul Romaniei. Noi artistii am hotarit lucrul asta atunci. Era un moment important. Te simti asa, ca un fotbalist care joaca pentru echipa nationala.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe